Sindicatele din învăţământul preuniversitar din Botoșani contestă decizia Ministerului Educaţiei de integrare a copiilor cu cerinţe educative speciale (CES) în structurile învăţământului de masă. Liderii filialelor Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) şi Ligii Sindicatelor din Învăţământ (LSI) susţin că o astfel de măsură afectează calitatea actului didactic, făcând deservicii inclusiv copiilor cu CES, care nu se bucură de cadre didactice profesioniste, pregătite special pentru a lucra cu ei.
„Au fost comasate şcoli, au fost comasate clase … Clasele sunt supra-populate. Politica statului este integrarea copiilor cu CES, adică a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, în clasele de masă. Sunt clase supra-populate cu copii cu CES care strică toată clasa. Această politică de integrare a copiilor cu CES în învăţământ strică tot învăţământul. Copiii CES, cu un anumit grad de CES, trebuie să înveţe în clase distincte, cu profesionişti, care ştiu să se ocupe de aceşti copii, ca să nu stricăm tot învăţământul sub această marotă că îi putem integra. Există în acest sens semnale trase de specialişti, profesori universitari, care atrag atenţia că se strică calitatea în întreg învăţământul procedând aşa”, a declarat, joi, în şedinţa Comisiei de Dialog Social, liderul LSI Botoşani, Liviu Axinte.
La rândul său, vicepreşedintele SIP Botoşani, Cristian Chiriac, susţine că nici copiii cu CES, nici ceilalţi nu pot beneficia de atenţie din partea cadrelor didactice atâta timp cât stau la ore în aceeaşi clasă.
„E foarte greu. Fiecare clasă are cel puţin trei copii cu CES, care au certificat. Sunt în acea clasă copii care nu au certificat şi sunt cu CES. Nu poţi să le acorzi atenţie. Nu poţi”, a afirmat vicepreşedintele SIP Botoşan
Reamintim că la finalul anului trecut, inspectoratele județene au primit dispoziție să verifice dacă școlile respectă prevederile privind repartizarea echitabilă – la nivelul tuturor claselor – a elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES), mai precis a respectării cadrului legal și aplicarea măsurilor de sprijin, de exemplu, dacă există maximum 3 elevi cu CES într-o clasă, plan de servicii individualizat și plan individualizat de învățare pentru elevi, responsabil de caz și reguli privind prezența facilitatorului incluse în regulamentul școlii.
Elevii, cadrele didactice și personalul auxiliar de la Școala Gimnazială nr. 7 Botoșani au fost evacuați, vineri, în urma unui exercițiu. Un incendiu, izbucnit la parterul clădirii cu degajări mari de fum, a alertat cadrele didactice și elevii, care au simulat toți pașii ce trebuie urmați în cazul producerii unui astfel de eveniment.
Însoțiți de învățători sau profesori, copiii au ieșit din sălile de clasă în momentul în care au auzit alarma și s-au adunat pe terenul de sport.
Pentru ca exercițiul să fie cât mai aproape de realitate, a fost simulată salvarea a trei elevi din două săli de clasă.
Paramedicii SMURD au preluat victimele de la echipajele de căutare - salvare, le-au evaluat și le-au acordat măsuri de prim ajutor.
La acțiunile de căutare-salvare și stingere au acționat pompierii militari de la Detașamentul Botoșani, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Prezenți la activitate, specialiștii Centrului Operațional și Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților le-au transmis elevilor următoarele sfaturi în cazul producerii unui incendiu în incinta școlii:
În cazul unui incendiu în locuință, copiii au sfătuiți să:
Persoanele responsabile în domeniul situațiilor de urgență la nivelul școlii au fost instruite cu privire la măsurile ce trebuie adoptate în cazul unei situații de urgență reale, astfel încât elevii și cadrele didactice să fie în siguranță.
Activitatea a fost organizată în baza programului de pregătire al Detașamentului de Pompieri Botoșani cu sprijinul unității de învățământ.
Profesorii din Botoşani ameninţă că vor intra în grevă generală. Liderul Ligii Învățământului Preuniversitar din Botoșani, Liviu Axinte, a declarat, joi, într-o ședință a Comisiei de Dialog Social, membrii de sindicat sunt nemulțumiți atât de comasarea și reorganizarea școlilor, dar și majorarea normei didactice la 20 de ore pe săptămână pentru cadrele didactice, în baza Legii 141/2025, precum și de intenția de reducere a fondului de salarii din instituțiile publice cu 10%.
"Probabil vom ajunge la grevă generală în luna mai, așa cum am făcut în 2023. Facem în aceste zile chestionarea membrilor de sindicat privind formele de protest, preconizând că vom ajunge la greva generală", a a spus sindicalistul.
Acesta susține că în urma aplicării prevederilor Legii 141/2025 au dispărut, la nivelul județului Botoșani, 377 de posturi, iar prin reducerea cheltuielilor cu salariile ar putea dispărea alte aproximativ 200.
Un profesor din Botoșani scoate la iveală o realitate dureroasă: profesorii excepționali părăsesc catedra, unii forțați de birocrație, de restructurări, alții de demotivare, în timp ce tinerii fug de sistemul de învățământ. După ce au alungat suplinitorii de la catedră, iar titularii pleacă pe capete, guvernanții nu iau nicio măsură pentru personalul din învățământ.
Salarizarea care, deși a cunoscut ajustări, rămâne neatractivă în raport cu responsabilitatea, iar în plus imaginea publică este degradată, profesorii simțindu-se adesea țintele unei propagande negative.
Profesorul de istorie Cristian Chiriac, vicepreședinte al Sindicatului Învățământului Preuniversitar (SIP) Botoșani, se teme cum va arăta învățământul românesc în următorii ani. El le-a vorbit, joi, parlamentarilor despre problemele cu care se confruntă profesorii.
„În vară, când s-a trecut la 20 de ore erau profesori care nu erau titulari erau suplinitori, dar erau excepționali. Au plecat din sistem pentru că nu și-au găsit de muncă, a trebuit să facem catedre titularilor și ei au plecat. Acum și profesorii aceia titulari care au rămas, unii dintre ei chiar foarte buni, pleacă din sistem. Ne întrebăm: peste cinci ani de zile cum o să fie învățământul nostru? Dar ce vine din urmă? Nu vine nimic! Tinerii nu vin în învățământ mai ales la câtă propagandă împotriva învățământului se face. Nu știu... dușmanii acestui popor sunt profesorii...”, a declarat profesorul de istorie de la Liceul „Dimitrie Cantemir”.
Multă vreme, în mentalul colectiv, o parte a județului Botoșani era etichetată drept o zonă „vai de mama ei”, după cum mărturisește profesorul universitar dr. Radu Gologan. Mulți considerau că este o zonă fără dezvoltare, fără perspective. Realitatea este cu totul alta, după cum spune chiar profesorul universitar: Botoșaniul a devenit exemplul clar că analfabetismul funcțional nu este un destin geografic, ci o problemă ce poate fi învinsă prin investiții și seriozitate.
Profesorul Gologan atrage atenția asupra unei transformări profunde. Comunele din Sudul Botoșaniului, spune el, care în anii '70-'80 păreau condamnate, au reușit să se dezvolte, ceea ce a adus după sine o creștere a standardului de viață și, implicit, a pretențiilor față de educație.
„Uitați că se face școală!”, subliniază Radu Gologan, evidențiind că în aceste sate nu doar că se învață, ci se face performanță la nivel înalt.
În timp ce alte zone din țară se adâncesc în analfabetism funcțional din cauza abandonului sistemic, Botoșaniul demonstrează că profesorii dedicați și comunitățile care își susțin școala pot produce rezultate de invidiat.
„Sunt mai multe lucruri aici de analizat. Părțile obiective sunt de genul următor: Avem excelență și nivel mediu bun acolo unde se face școală fizică. Avem analfabetism funcțional care este produs de locurile în care nu se face școală. Vă spun sincer și multă lume o știe, dar nu se prea spune lucrul ăsta. În foarte multe locuri din țara asta, mai ales în zone defavorizate, copiii se duc sau nu se duc la școală, vine profesorul sau nu vine și nu se face mai nimic. De unde vreți să învețe acel copil? Sigur că nu poți să generalizezi, pentru că am văzut în Moldova sate care au crescut extraordinar, care au școli extraordinare și profesori extraordinari. La sud de Botoșani există câteva comune care erau sărace rău de tot în anii '70-'80. Acum s-au dezvoltat, au fabrici de alcool, fabrici legate de producția agricolă, școli foarte bune, concursuri de matematică. Vorbim despre acea zonă a Botoșanilor despre care se spunea că e „vai de mama ei”. Uitați că se face școală, dar există alte locuri în care cred că nici autoritățile nu sunt suficient de atente să impulsioneze puțin sistemul acesta”, a spus, pentru dcnews.ro, prof. univ. dr. Radu Gologan.
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a lansat oficial apelul de selecție pentru anul 2026 destinat cadrelor didactice care doresc să facă parte din programul național „Școala din Spital”. Această inițiativă vizează asigurarea continuității educaționale pentru copiii spitalizați, transformând unitățile medicale în spații de învățare adaptate.
Programul este deschis unei game largi de specialiști, acoperind toate nivelurile de învățământ preuniversitar: educație timpurie: educatori și profesori pentru învățământ preșcolar, învățământ primar: Învățători și profesori pentru învățământ primar, învățământ secundar: Profesori pentru gimnaziu, liceu și învățământ profesional (inclusiv cadre pentru instruire practică).
Spre deosebire de concursurile tradiționale, procesul de recrutare pentru „Școala din Spital” este unul flexibil. Candidaturile pot fi depuse exclusiv online pe tot parcursul anului calendaristic 2026. Rezultatele (lista candidaților admiși sau respinși) sunt publicate periodic, în termen de maximum trei luni de la data depunerii dosarului. Candidații pot verifica statusul aplicației pe site-ul oficial al Ministerului Educației, în secțiunea dedicată Concursurilor.
Programul „Școala din Spital” nu este doar un demers pedagogic, ci și unul de suport emoțional. Profesorii selectați vor lucra în medii clinice, adaptând curricula națională la nevoile specifice și starea de sănătate a fiecărui elev, garantând astfel că boala nu reprezintă un obstacol în parcursul academic al tinerilor.
Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a finalizat procedura de selecție a directorilor și directorilor adjuncți în vederea numirii prin detașare în interesul învățământului, începând cu data de 17 ianuarie 2026. Pe cele 109 posturi vacante au fost depuse 115 dosare de candidatură, 6 fiind respinse.
În ședința Consiliului de administrație a Inspectoratului Școlar Județean Botoșani de vineri, au fost numiți 85 de directori și 24 de directori adjuncți, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de 31 august 2026.
Numirile au fost realizate cu respectarea procedurii Inspectoratului Școlar Județean Botoșani. Doar doi directori, dintre cei cărora le-au încetat contractele de management, au fost schimbați, pentru că nu au dorit să-și continue activitatea în funcții de conducere. De asemenea, urmare a demisiei unui director, numit la începutul anului școlar prin detașare, a fost numită o altă persoană.
Unitățile de învățământ care vor avea directori noi sunt următoarele:
„Am încredere că fiecare dintre directorii care preiau sau continuă mandatul va acționa cu responsabilitate, profesionalism și deschidere către comunitatea educațională pe care o conduce. Prioritatea noastră rămâne aceeași: creșterea calității actului educațional și sprijinirea tuturor unităților de învățământ pentru obținerea unor rezultate școlare cât mai bune. Le urez succes tuturor directorilor și îi asigur de întreaga mea susținere.” a declarat inspectorul școlar general, prof. Bogdan Gheorghe Suruciuc.
Începând de luni, nu se mai învață în clădirea de la Colegiul Național Mihai Eminescu din Botoșani, unde o bucată din tencuiala de pe tavanul unei săli de curs a căzut peste un elev.
Consiliul de Administrație al unității de învățământ a decis ca, începând de luni, elevii să învețe în două schimburi, în Corpul A al liceului.
Vă reamintim că marți dimineață o bucată de tencuială de pe tavan s-a desprins și a căzut peste un elev, lovindu-l ușor la cap. Autoritățile pun incidentul pe seama unor infiltrații de apă, condens, care ar fi apărut ca urmare a sistării încălzirii clădiri pe timpul vacanței de sărbători.
Un tânăr din Botoșani, student la Liceul Internațional de Informatică din București, a obținut argintul la Olimpiada internațională de Fizică, Informatică și Matematică din Kazahstan. Este vorba despre Adrian Ștefan Morcov, care de-a lungul anilor de studii s-a remarcat prin rezultate remarcabile la învățătură, fiind admis în clasa de olimpici a Liceului Internaționale de Informatică din București. Cea de-a 22-a Olimpiadă Internațională Zhautykov pentru elevi la Matematică, Fizică și Informatică (IZhO 2026) s-a desfășurat la Almaty în perioada 10 - 15 ianuarie.
Au participat peste 700 de elevi și 150 de coordonatori din 15 țări. Printre țările participante se numără Kârgâzstan, Uzbekistan, Turkmenistan, Tadjikistan, Rusia, Belarus, Armenia, Azerbaidjan, Turcia, Georgia, Bulgaria, România, Serbia și Mongolia.
Adrian a studiat la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Botoșani. El este fiul medicului Valentina Morcov.
„Șansa lui este că s-a născut într-o familie deosebită care i-a cultivat voința de mic. Tatăl lui este profesor și mama medic. La toate acestea se adaugă și faptul că este elev al Colegiului Mihai Eminescu Botoșani, școală care face parte din scolile de elită ale învățământului românesc”, spunea despre el prof. Daniela Trișcă Vicol.
Poliţiştii din Botoşani au oferit primele informaţii despre cazul înregistrat, miercuri dimineaţă, la Colegiul Naţional Mihai Eminescu. Potrivit acestora, în urma apariţiei în presă a imaginilor cu tavanul căzut, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani s-au deplasat la unitatea respectivă pentru a efectua verificări cu privire la cele întâmplate.
"Din primele verificări a reieșit faptul că, în momentul producerii incidentului, în interior se aflau elevi, iar unul dintre aceștia a fost condus la o unitate spitalicească pentru a primi îngrijiri medicale, iar în acest moment este în afara oricărui pericol. Au fost demarate cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca în cadrul anchetei să se stabilească toate împrejurările în care s-a produs evenimentul", precizează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani.
Un incident mai puţin obişnuit s-a produs, miercuri, la un liceu din municipiul Botoşani. O bucată din tavanul dintr-o sală de curs a căzut, iar un elev a fost lovit uşor la cap.
S-a întâmplat la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, în timp ce elevii unei clase de-a zecea învăţau în Corpul C al unităţii de învăţământ.
"Bucăţi din tencuiala tavanului au căzut peste bănci şi au afectat un elev din clasa a X-a, care a suferit câteva contuzii la cap. A fost consultat de medicul de la şcoală. Ulterior, părinţii au venit şi li s-a recomandat să consulte şi alţi medici de la un spital. Copilul nu prezenta nicio problemă. Era OK", a spus inspectorul general şcolar Bogdan Suruciuc.
Inspectoratul Şcolar a sesizat autorităţile competente pentru a stabi ce s-a întâmplat.
Elevii au fost evacuaţi din sala de curs şi mutaţi în altă clasă.
Primărul municipiului Botoşani a reacţionat, miercuri, după ce o bucată din tavanul de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu a căzut şi a lovit un elev. Cosmin Andrei susţine că "din cauza uzurii naturale, a acumulării de umezeală și a opririi bruște a agentului termic pe perioada vacanței, care a generat variații rapide de temperatură, o mică porțiune din plafon a cedat".
Colegiul Naţional Mihai Eminescu a fost supus unor lucrările de renovare energetică prin PNRR, care au presupus reabilitarea termică a elementelor de anvelopă și parte vitrată a clădirii și a sistemului de încălzire și furnizare a apei calde de consum, instalarea/ reabilitarea/ modernizarea sistemelor de climatizare/ ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior, modernizarea instalațiilor de iluminat, implementarea sistemelor de management energetic integrat și a sistemelor inteligente de umbrire pentru sezonul cald, modernizarea sistemelor tehnice şi lucrări acoperiș, însă- susţin oficialii Primăriei- nu a fost obligatorie desfacerea tuturor tencuielilor, dacă expertiza și proiectul tehnic nu impuneau această măsură.
Un incident mai puţin obişnuit s-a produs, miercuri, la un liceu din municipiul Botoşani. O bucată din tavanul dintr-o sală de curs a căzut, iar un elev a fost lovit uşor la cap.
S-a întâmplat la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, în timp ce elevii unei clase de-a zecea învăţau în Corpul C al unităţii de învăţământ.
"Bucăţi din tencuiala tavanului au căzut peste bănci şi au afectat un elev din clasa a X-a, care a suferit câteva contuzii la cap. A fost consultat de medicul de la şcoală. Ulterior, părinţii au venit şi li s-a recomandat să consulte şi alţi medici de la un spital. Copilul nu prezenta nicio problemă. Era OK", a spus inspectorul general şcolar Bogdan Suruciuc.
Inspectoratul Şcolar a sesizat autorităţile competente pentru a stabi ce s-a întâmplat.
Elevii au fost evacuaţi din sala de curs şi mutaţi în altă clasă.
Un incident mai puţin obişnuit s-a produs, miercuri, la un liceu din municipiul Botoşani. O bucată din tavanul dintr-o sală de curs a căzut, iar un elev a fost lovit uşor la cap.
S-a întâmplat la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, în timp ce elevii unei clase de-a zecea învăţau în Corpul C al unităţii de învăţământ.
"Bucăţi din tencuiala tavanului au căzut peste bănci şi au afectat un elev din clasa a X-a, care a suferit câteva contuzii la cap. A fost consultat de medicul de la şcoală. Ulterior, părinţii au venit şi li s-a recomandat să consulte şi alţi medici de la un spital. Copilul nu prezenta nicio problemă. Era OK", a spus inspectorul general şcolar Bogdan Suruciuc.
Inspectoratul Şcolar a sesizat autorităţile competente pentru a stabi ce s-a întâmplat.
Elevii au fost evacuaţi din sala de curs şi mutaţi în altă clasă.
Elevii au intrat în vacanța de Crăciun sâmbătă, 20 decembrie 2025, după încheierea celui de-al doilea modul de cursuri, iar miercuri, pe 7 ianuarie 2026, s-au întors la cursuri pentru al treilea modul de cursuri. Urmează, însă, o nouă vacanță.
Vacanța de schi sau vacanța mobilă face parte din cele cinci vacanțe din anul școlar 2025-2026. Aceasta va avea loc într-un interval flexibil, stabilit de fiecare inspectorat județean. Inspectoratele au putut alege orice săptămână din perioada 9 februarie - 1 martie 2026.
La Botoșani, vacanța mobilă a fost stabilită între 23 februarie și 1 martie.
Comunitatea academică din România și colectivul Facultății de Geografie și Geologie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) deplâng trecerea în neființă a doamnei prof. univ. dr. emerit Elena Erhan. Reputat specialist și mentor pentru zeci de generații, distinsa profesoară lasă în urmă o moștenire științifică impresionantă, fiind una dintre figurile emblematice ale geografiei românești.
Născută în anul 1933 în localitatea Tansa, județul Iași, Elena Erhan a rămas fidelă meleagurilor natale și universității ieșene, unde și-a desfășurat întreaga activitate profesională timp de peste jumătate de secol, între anii 1957 și 2010.
Elena Erhan este recunoscută oficial ca un pionier al topoclimatologiei în România. Într-o perioadă în care studiile climatice erau axate pe perspective generale, domnia sa a aprofundat dinamica microclimatelor urbane.
Lucrarea sa de referință, teza de doctorat intitulată „Clima și microclimatele din zona orașului Iași” (publicată în 1979), rămâne până astăzi un reper metodologic fundamental pentru cercetătorii care analizează interacțiunea dintre mediul construit și fenomenele meteorologice.
A ajuns din inima Moldovei până în vârful ierarhiei academice mondiale! Povestea Andreei Bobu, tânăra din Botoșani care predă astăzi la Massachusetts Institute of Technology (MIT) este o dovadă vie că geniul nu are granițe geografice. Într-o lume a tehnologiei dominate de giganți, tânăra botoșăneancă rescrie regulile interacțiunii dintre oameni și roboți.
Drumul de la școlile din Botoșani până la amfiteatrele universității cotate constant drept numărul 1 în lume nu a fost unul al norocului, ci al unei munci colosale. Admiterea la MIT a fost doar primul pas dintr-o serie de provocări academice care au inclus un doctorat riguros și ani de cercetare neîntreruptă.
Astăzi, ea este singura româncă care ocupă o poziție de profesor la această instituție de prestigiu, devenind un simbol al excelenței pentru diaspora academică.
„Am fost acceptată la MIT să studiez. M-am mutat în Boston, țară nouă, continent nou, totul nou. M-am specializat pe informatică sau computer science. În timpul acesta am devenit pasionată de cercetare și am decis să merg imediat la doctorat”, a spus tânăra botoșăneancă într-un interviu acordat Asociației Absolvenților de Succes din România – Alumni Spotlight.
Dincolo de titlurile academice, munca ei se concentrează pe o frontieră fascinantă: robotica socială. Cercetările sale explorează modul în care roboții pot învăța să interacționeze natural cu oamenii, trecând de la simple unelte industriale la parteneri capabili să înțeleagă indicii sociale complexe.
Andreea reprezintă o sursă de inspirație pentru tinerii din județul Botoșani și chiar din România, demonstrând că poți pleca dintr-un oraș mic pentru a schimba viitorul tehnologiei la nivel global.
„Sunt într-o slujbă de vis și am făcut doctorat în robotică, inteligență artificială, interacțiune dintre oameni și roboți. Sper că într-o zi roboții să fie mai buni ca oamenii, dar deocamdată suntem departe de acel viitor”, a spus Andreea.
Doi tineri din judeţul Botoşani au fost arestați la domiciliu pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, după ce ar fi intrat într-un apartament din municipiul Botoşani şi ar fi furat o sumă de banii. În urma gestului iresponsabil al acestora, poliţiştii le-au percheziţionat locuinţele.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a doi tineri, de 22 ani, respectiv 26 ani, din comuna Hlipiceni, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.
Potrivit oamenilor legii, pe 17 decembrie 2025, aceștia ar fi pătruns fără drept, în curtea unei locuințe din aceeași localitate, iar prin forțarea unei uși de acces, ar fi intrat în locuință, de unde ar fi sustras mai multe obiecte, în valoare de 3200 de lei.
Pe 9 ianuarie 2026, polițiștii au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară la locuința unei persoane bănuite de comiterea faptei, prilej cu care au fost identificate mai multe mijloace de probă, care prezintă interes în cauză.
Bunurile au fost recuperate în totalitate și restituite persoanei vătămate, un bărbat, de 52 de ani, din comuna Hlipiceni.
Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Botoșani a transmis noi lămuriri cu privire la școlile care au avut activitatea suspendată total sau parțial din cauza vremii. Potrivit șefului IȘJ, Bogdan Suruciuc, toate școlile pe pe malul Prutului care au avut de suferit de pe urma fenomenelor meteo de la sfârșitul acestei săptămâni își vor relua activitatea și elevii se vor întoarce luni la cursuri, cu prezență fizică.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a dispus, joi seară, măsura suspendării cursurilor la Școala Gimnazială Rădăuți Prut pentru 260 de elevi pentru data de 9 ianuarie 2026, dar și suspendarea parțială a cursurilor pentru elevii navetiști din Crasnaleuca, Cotul Miculinți, Ghireni și Mitoc care frecventează Liceul Tehnologic Coțușca, precum și a celor care învață la Școala Gimnazială Manoleasa și fac naveta de la Liveni și Zahoreni, pentru data de 9 ianuarie 2026.
Fenomenul medicilor care încalcă programul de lucru din spitalele publice, având colaborări și cu centrele medicale private, discutat de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, în cadrul emisiunii Prim Plan de la TVR Info.
„Nu poți să spui că ești plătit prost de către statul român, când tu la spitalul public stai trei ore pe zi și restul de 10 ore le stai în cabinetul privat”
Potrivit tvrinfo.ro, Alexandru Rogobete vorbeşte despre controale şi modificări legistrative care să reducă aceste fenomene.
însă apar și nemulțumirile celor care ies din zona aceasta de confort și, ce să vedeți , trebuie să stea la muncă. Nu generalizăm, nu toți au această gândire. Dar acest fenomen există și eu vreau să îl tratăm în primul rând cu echilibru”
Se vorbeşte despre epuizare, care “de multe ori este reală și e justificată, dar apare o oarecare emoție în spațiul public care se creează pe acest domeniu” spune Rogobete.
“Nu poţi vii să spui că ai lombosciatică la spitalul public și nu poți să faci gărzi, dar poți să stai în picioare 12 ore în clinica ta privată”.
“Există cazuri de epuizare, există cazuri de burnout, dar există și multă ipocrizie în anumite locuri și ea trebuie identificată și tratată cu echilibru. Şi aici mă refer strict la Constanța. Așteptăm raportul corpului de control de la Constanța şi promit că voi face public, cu numărul de ore lucrate în spitalul public versus numărul de ore lucrate în clinica privată de către acei medici care au scutire medical. Oopinia publică trebuie să înțeleagă puțin și realitatea” transmite ministrul.
Primăria municipiului Botoșani a lansat, joi, licitația pentru reabilitarea și modernizarea Școlii Generale Sfânta Maria Botoșani, fosta Școala 16. Valoarea lucrărilor este estimată la 10,9 milioane de lei, bani care sunt asigurați prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027, din Fondul European de Dezvoltare Regională, Apel: Investiții în clădirile publice în vederea creșterii eficienței energetice.
Clădirea care urmează a fi reabilitată este situată pe Aleea Pacea nr. 7, mun. Botoșani. În cadrul acestui proiect se vor realiza următoarele măsuri de creștere a eficienței energetice:
Peste 12.000 de elevi din Botoșani vor beneficia, de joi, de Programul Național „Masă Sănătoasă”, a anunțat șeful Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ), Bogdan Suruciuc.
„Începând cu data de 8 ianuarie 2026, Programul Național „Masă Sănătoasă” va sprijini, în județul Botoșani, 12.293 de beneficiari, din cele 27 de unități de învățământ care au fost incluse și în anul 2025”, a transmis Suruciuc.
Programul Național „Masă Sănătoasă”, un demers esențial pentru susținerea participării școlare și pentru asigurarea unui mediu educațional echitabil tuturor copiilor, continuă în anul 2026, în unitățile de învățământ din județul Botoșani.