Double-click this headline to edit the text.rerererere

Garnizoana Botoșani are un nou comandant, după ce fostul șef s-a mutat la Iași. Conducere Garnizoanei a fost preluată de maiorul Ciprian Andrei Apopei, care a participat, sâmbătă, în premieră, la manifestările de Ziua Unirii de la Botoșani.

El în înlocuiește în funcție pe Ovidiu Damian, cel care a fost promovat ca șef la Centrul Militar Zonal Iași.

Urmareste-ne pe Google News

Meteorologii anunță că după gerul din ultima vreme, urmează temperaturi de primăvară. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o estimare a evoluției temperaturilor și precipitațiilor în intervalul 26 ianuarie- 23 februarie.

Săptămâna 26.01.2026 – 02.02.2026

Valorile termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sud-estice. Regimul pluviometric va fi excedentar la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sudice și în zona Carpaților Meridionali.

Săptămâna 02.02.2026 – 09.02.2026

Temperaturile medii se vor situa peste cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile sudice și estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Săptămâna 09.02.2026 – 16.02.2026

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în majoritatea regiunilor,
dar mai ales în cele sud-vestice.

Săptămâna 16.02.2026 – 23.02.2026

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi apropiate de cele normale, în cea mai mare parte a țării.

Urmareste-ne pe Google News

FOTO Ea este tânăra din Botoșani, care a murit în accident! Corina avea doar 26 de ani

A fost găsită mama Corinei, tânăra din Botoșani moartă alături de fiica ei în urma unui accident. Femeia o va scoate de la morgă. După moartea tinerei de 26 de ani, autoritățile au început să caute rudele acesteia. Așa au dat de mama acesteia. Femeia este din comuna Corni, este căsătorită și are trei copii.

Povestea Corinei Matraș, tânăra de 26 de ani, din Botoșani care a murit într-un accident cumplit este de-a dreptul cutremurătoare. Corina a crescut într-un centru de plasament, fiind abandonată de părinți. A avut o relație din care a rezultat o minunăție de fetiță care acum are cinci anișori. Ea era lumina ochilor ei. A muncit în străinătate, în Italia, și-a crescut copila. Voia să îi ofere ei familia de care ea nu a avut parte.

„Povestea este tristă. Ea păstra legătura cu cineva din localitate și acum când s-a întâmplat nenorocirea venea aici (n.r. la Pomârla) că nu avea pe nimeni în rest”, ne-a declarat o cunoștință a acesteia.

Cum s-a produs nenorocirea

Impactul mortal a avut loc miercuri de dimineață, pe Autostrada A1, sensul de mers Simeria-Sebeș. În urma coliziunii dintre un autoturism și un TIR, o șoferiță a murit pe loc. Este vorba despre Corina Matraş, o tânără din județul Botoșani care avea doar 26 de ani.

Totodată, în urma accidentului înfiorător, o fetiță, de 5 ani, dar și un bărbat, de 53 de ani, ambii pasageri în autoturism au fost răniți grav. Atât, minora, cât și adultul au fost transportați de urgență la spital.

Echipajele de intervenție ajunse la fața locului au aplicat manevre de resuscitare copilei. Atât fetița, cât și adultul au fost găsiți blocați în autoturism.

„Din primele cercetări efectuate de polițiștii Biroului Poliției Autostrăzi, s-a stabilit faptul că o femeie în vârstă de 26 de ani, din județul Botoșani, aflată la volanul unui autoturism care circula pe direcția Deva–Sibiu, ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu TIR.

 

Urmareste-ne pe Google News

 

Ziua Unirii Principatelor Române a fost marcată, sâmbătă, la Botoșani printr-o ceremonie religioasă și militară. Manifestările au loc  în fața Inspectoratului Județean de Poliție, la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. La eveniment au luat primarul Cosmin Andrei, prefectul Raluca Curelariu, subprefectul Gabriel Galan, dar și senatorul Doina Federovici, șefi de instituții publice și numeroși cetățeni.

Președintele Consiliului Județean (CJ), Valeriu Iftime, a lipsit de la eveniment, la fel ca și cei doi vicepreședinți, Constantin Bursuc sau Dorin Birta. CJ a fost reprezentat de administratorul public Lucian Deac.

După intonarea Imnului Naţional al României, oficierea serviciului religios și depunerile de coroane și jerbe de flori în acordurile „Imnului Eroilor” la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a urmat defilarea detaşamentului de onoare. Nu a lipsit hora unii la care s-au prins cei prezenți alături de primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, mai mulți directori de instituții și oameni de cultură.

Pe 24 ianuarie 2026, se  aniversează 167 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), un act hotărâtor din istoria poporului nostru, împlinire a unui ideal național încununat la București prin alegerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza al Moldovei și ca Domnitor al Țării Românești.

Tot astăzi, în bisericile și mănăstirile din județul Botoșani, dar și din întreaga țară va fi oficiată slujba de Te Deum. Conform Legii 215/2016 privind ceremoniile oficiale și Hotărârii Sfântului Sinod nr. 6.312/2022, slujbele liturgice vor fi săvârșite de clerici, iar depunerile de coroane la monumente vor fi realizate de către autoritățile civile și militare.

Ierarhii, preoții și diaconii Bisericii Ortodoxe Române vor oficia slujba de Te Deum în toate bisericile parohiale și lăcașurile de cult ale mănăstirilor din Patriarhia Română. La sfârșitul acestei slujbe vor fi trase clopotele timp de un minut.

Urmareste-ne pe Google News

https://www.facebook.com/botosaninews/videos/1922327268491314

Peste 70 de percheziții au făcut polițiștii, zilele trecute, în județul Botoșani, la domiciliile unor persoane ucrainene, ruse și moldovene. În adresele din buletin zeci de persoane stăteau în aceeași casă, dar când oamenii legii le-au verificat au descoperit că erau doar niște dărăpănături în localitățile Bucecea și Vârfu Câmpului.

Multe din casele de la adresele din buletinele cetățenilor ucraineni, ruși sau moldoveni sunt abandonate, aflându-se într-o avansată stare de degradare, așa cum se poate vedea din fotografiile care însoțesc acest articol.

Anchetatorii continuă acțiunile pentru destructurarea unei rețele care ar fi sprijinit persoane din Moldova, Ucraina și Rusia să obțină acte de identitate românești pe baza unor informații false. Rețeaua funcționa cu ajutorul unor funcționari publici din două servicii de evidență a populației și două primării. Ancheta este în desfășurare de mai mult timp.

În noiembrie 2024, au avut loc alte 90 de percheziții în județele Botoșani și Suceava, dar și în municipiul București, inclusiv la sedii ale unor instituții publice. Ca urmare a probelor strânse până acum, 94 de persoane sunt cercetate pentru fapte de corupție și fals, printre care luare și dare de mită, trafic de influență și falsuri în documente oficiale.

Din datele strânse în dosar reiese că, la mai multe adrese din județul Botoșani, au fost stabilite domicilii fictive pentru cetățeni din fostul spațiu sovietic, folosindu-se contracte de închiriere false sau modificate. Aceste documente ar fi fost întocmite cu sprijinul unor intermediari, permițând luarea în spațiu a unor persoane fără acordul real al proprietarilor.

Pentru a obține cărți de identitate românești, aceștia ar fi apelat inclusiv la certificate de cetățenie false sau falsificate, despre care există suspiciuni că ar fi fost emise de consulate românești din alte state.

În paralel, au fost verificate 104 adrese din județ, unde figurează cu domiciliul persoane din Moldova, Ucraina și Rusia. Scopul acestor controale este de a stabili dacă persoanele locuiesc efectiv la adresele declarate și dacă informațiile furnizate autorităților sunt corecte. Totodată, 96 de suspecți urmează să fie citați pentru audieri, arată Europol, care a prezentat câteva fotografii cu „vilele” ucrainenilor și moldovenilor.

Urmareste-ne pe Google News

Jandarmii din Botoșani au transmis un avertisment pentru cei care folosesc drone. Având în vedere numărul mare de participanți la manifestările publice prilejuite de sărbătorirea Zilei Unirii Principatelor Române în municipiul Botoșani, aceștia aduc la cunoștința operatorilor de drone și tuturor persoanelor interesate că utilizarea aeronavelor fără pilot (drone), pe timpul adunărilor publice este supusă unor reguli stricte, stabilite prin Legea nr. 21/2020 privind Codul Aerian și Hotărârea Guvernului nr. 643/2020.

În acest sens, operatorii de aeronave fără pilot trebuie să dețină obligatoriu următoarele documente: act de identitate; numărul de înregistrare al operatorului UAS (aeronavă fără pilot la bord), afișat vizibil pe dronă; certificatul de competență a pilotului; autorizația de zbor; polița de asigurare.

Operatorii de drone autorizați trebuie să respecte prevederile Legii nr. 21/2020 privind Codul Aerian și anume că este interzis zborul oricărei aeronave deasupra zonelor dens populate sau a adunărilor de oameni organizate în aer liber la o înălțime mai mică de 300 de metri față de orice obstacol fix situate pe o rază de 600 de metri de la aeronavă, cu excepția: zborurilor aeronavelor civile, respectiv de stat pentru care o autorizație specială a fost emisă de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, respectiv Ministerul Apărării Naționale;  zborurilor cu aeronave civile, respectiv de stat, fără pilot la bord, care respectă condițiile, restricțiile și limitările tehnico-operaționale, inclusiv de masă, stabilite pentru astfel de zboruri prin reglementări europene și/sau reglementări specifice emise de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor la propunerea Autorității Aeronautice Civile Române, respectiv prin reglementări emise de Ministerul Apărării Naționale.

De asemenea, la solicitarea personalului Jandarmeriei Române, operatorul unei drone este obligat să aducă nava la sol, în zona indicată, în vederea verificării documentelor de certificare aferente operatorului și aeronavei, în caz contrar operatorul riscând sancționarea cu amendă între 8.000 și 16.000 lei, conform Legii nr. 21/2020 privind Codul Aerian.

Urmareste-ne pe Google News

Mai mulţi porci au fost filmaţi în timp ce au ieşit "la păscut" pe un important drum european din Botoşani. Animalele domestice, cel mai probabil scăpate dintr-o gospodărie, au fost surprinse de camera de bord a unei maşini care tranzita localitatea Zăiceşti.

Şoferii au fost nevoiţi să încetinească pentru a evita porcii aflaţi pe partea carosabilă.

Urmareste-ne pe Google News

Sindicatele din învăţământul preuniversitar din Botoșani contestă decizia Ministerului Educaţiei de integrare a copiilor cu cerinţe educative speciale (CES) în structurile învăţământului de masă. Liderii filialelor Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) şi Ligii Sindicatelor din Învăţământ (LSI) susţin că o astfel de măsură afectează calitatea actului didactic, făcând deservicii inclusiv copiilor cu CES, care nu se bucură de cadre didactice profesioniste, pregătite special pentru a lucra cu ei.

„Au fost comasate şcoli, au fost comasate clase … Clasele sunt supra-populate. Politica statului este integrarea copiilor cu CES, adică a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, în clasele de masă. Sunt clase supra-populate cu copii cu CES care strică toată clasa. Această politică de integrare a copiilor cu CES în învăţământ strică tot învăţământul. Copiii CES, cu un anumit grad de CES, trebuie să înveţe în clase distincte, cu profesionişti, care ştiu să se ocupe de aceşti copii, ca să nu stricăm tot învăţământul sub această marotă că îi putem integra. Există în acest sens semnale trase de specialişti, profesori universitari, care atrag atenţia că se strică calitatea în întreg învăţământul procedând aşa”, a declarat, joi, în şedinţa Comisiei de Dialog Social, liderul LSI Botoşani, Liviu Axinte.

La rândul său, vicepreşedintele SIP Botoşani, Cristian Chiriac, susţine că nici copiii cu CES, nici ceilalţi nu pot beneficia de atenţie din partea cadrelor didactice atâta timp cât stau la ore în aceeaşi clasă.

„E foarte greu. Fiecare clasă are cel puţin trei copii cu CES, care au certificat. Sunt în acea clasă copii care nu au certificat şi sunt cu CES. Nu poţi să le acorzi atenţie. Nu poţi”, a afirmat vicepreşedintele SIP Botoşan

Reamintim că la finalul anului trecut, inspectoratele județene au primit dispoziție să verifice dacă școlile respectă prevederile privind repartizarea echitabilă – la nivelul tuturor claselor – a elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES), mai precis a respectării cadrului legal și aplicarea măsurilor de sprijin, de exemplu, dacă există maximum 3 elevi cu CES într-o clasă, plan de servicii individualizat și plan individualizat de învățare pentru elevi, responsabil de caz și reguli privind prezența facilitatorului incluse în regulamentul școlii.

Urmareste-ne pe Google News

O femeie din județul Botoșani trece prin momente extrem de dureroase după ce și-a găsit băiatul mort în casă. Este vorba de o femeie din orașul Flămânzi, al cărei fiu, în vârstă de 54 de ani, a murit în locuință.

Descoperirea a fost făcută chiar de femeie, care a sunat imediat la 112 cerând ajutor. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat. Botoșăneanul era mort de mai multe ore.

Bărbatul locuia cu mama lui. Ea l-a găsit”, ne-a spus un localnic.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz. Cauza morții bărbatului va fi stabilită în funcție de concluziil medicilor legiști, care fac necropsia.

Urmareste-ne pe Google News

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu polițiștii din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla au organizat, joi, o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, pe raza localității Dorohoi.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au legitimat aproximativ 60 de persoane și au oprit pentru control, 43 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 5.000 de lei.

Dintre sancțiuni, două au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 349 din 2002 privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun. La acțiune au beneficiat și de sprijinul jandarmilor.

Urmareste-ne pe Google News

cod galben, stiri, botosaniEste alertă Cod Galben pentru județul Botoșani. Meteorologii au emis alerta pentru: Dorohoi, Flămânzi, Vorona, Frumușica, Suharău, Tudora, Vlădeni, Cristești, Copălău, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Cristinești, Dersca, Hilișeu-Horia, Coșula, Prăjeni, Pomârla, Mihăileni, Leorda, Cândești, Brăești, Văculești, Lozna, Bucecea.

Codul este valabil de la: 23-01-2026 ora 19:15, până la: 24-01-2026 ora 0:00.

Se a semnala ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m, însoțită trecător de burniță, ce va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea poleiului, ghețușului sau chiciurei.

Urmareste-ne pe Google News

S-a întâmplat la Botoșani! Locuința unei bătrâne de 93 de ani a fost răscolită de mascați

Un fermier din județul Botoșani a organizat, vineri, un protest spontan împotriva taxelor și impozitelor locale, majorate de Guvern, dar și acordului Mercosur pe care Uniunea Europeană l-a încheiat cu statele din America de Sud.

Est vorba de Dănuț Andruș, care a ieșit cu tractoarele din fermă și a venit în municipiul Botoșani pentru a protesta. Cele trei tractoare ale sale au plecat din Păltiniș purtând bannere cu mesajele: „Reforma voastră, moartea noastră!” și „Taxarea excesivă ne omoară”.

„Mercosur e o problemă, taxarea națională e o problemă, nepredictibilitatea legilor, reforma administrativă e doar în capul nostru, nu și în capul UAT-urilor, acciza la motorină ... Plățile statului către noi întârzie cu X justificări. Multe probleme sunt”, a spus Dănuț Andruș.

Circulația rutieră va fi restricționată, sâmbătă, pe Bulevardul Mihai Eminescu, între intersecțiile cu străzile Octav Onicescu și Marchian. Șoferii sunt îndemnați să aleagă alte trasee de deplasare în intervalul orar 10.00 - 12.15, când vor avea loc manifestările dedicate Zilei Unirii Principatelor Române.

Sâmbătă, 24 ianuarie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, în cooperare cu partenerii instituționali - Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Botoșani și Poliția Locală Botoșani, va asigura măsuri de ordine și siguranță publică pe timpul ceremoniei militare desfășurate în municipiul Botoșani, cu prilejul sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române.

Manifestările aniversare dedicate acestui moment important vor avea loc pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani, la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, între orele 11.00 - 11.50.

Dispozitivele de ordine publică vor fi constituite astfel încât să permită desfășurarea manifestărilor în condiții de siguranță, iar măsurile dispuse sunt menite exclusiv să asigure buna desfășurare a evenimentului.

Jandarmii botoșăneni vor acționa pentru prevenirea producerii unor fapte antisociale de natură penală și contravențională, care ar putea afecta ordinea și siguranța publică, iar pompierii vor fi pregătiți să intervină în cazul producerii unor eventuale situații de urgență.

Echipele de dialog ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani vor fi prezente în teren și vor comunica direct cu participanții.

Având în vedere că circulația rutieră va fi restricționată pe Bulevardul Mihai Eminescu, între intersecțiile cu străzile Octav Onicescu și Marchian, recomandăm conducătorilor auto să aleagă alte trasee de deplasare în intervalul orar 10.00 - 12.15.

În vederea bunei desfășurări a evenimentului, jandarmii fac câteva recomandări pentru siguranța participanților:

* să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine în zona Monumentului Domnitorului Alexandru Ioan Cuza;

* să se abţină de la acţiuni de natură a împiedica desfăşurarea normală a manifestării aniversare;

* să părăsească imediat locul de desfăşurare a evenimentului public, când au fost somaţi de către forțele de ordine.

* să acorde atenția cuvenită minorilor care îi însoțesc, iar în cazul în care observă lipsa acestora să se adreseze imediat jandarmilor aflați în dispozitivul de misiune;

* să aibă grijă de bunurile personale de valoare aflate asupra lor și să le păstreze în buzunarele interioare ale îmbrăcămintei;

* să nu răspundă la provocările altor persoane și să solicite sprijinul forțelor de ordine în cazul sesizării unor fapte de natură penală sau contravențională.

Urmareste-ne pe Google News

Liderul PNL Botoșani, Valeriu Iftime, care este și președinte al Consiliului Județean, a subliniat, joi, în cadrul unei ședințe a Comisiei de Dialog Social, necesitatea ca oamenii să își plătească taxele și impozitele. El a justificat majorarea taxelor și impozitelor prin faptul că bugetele locale nu au bani pentru finanțarea activităților administrațiilor locale.

„ Trebuie să plătim impozitele! În România, jumătate din popor nu plătește impozitele, de proprietate de mașini, de ce vreți dumneavoastră”, a spus Iftime.

Pe de altă parte, liderul sindical de la Urban Serv, Cristian Sadovei, a spus că bătrânii stau la coadă să își plătească obligațiile la bugetul local. Iată VIDEO mai jos:

Urmareste-ne pe Google News

 

 

Este doliu în Poliția Botoșani! Un polițist a murit, vineri, la doar 56 de ani. Este vorba despre Dragoș Pahîț, fost șef de post la Concești, care s-a stins din viață.

„Era un băiat bun, un bun coleg”, a precizat, pentru BotosaniNews, un fost coleg al acestuia.

Pahîț se pensionase de câțiva ani, dar nu a apucat să se bucure prea mult de pensie pentru că au apărut problemele de sănătate.

Cei care l-au cunoscut spun că era un om corect, un bun profesionist, dar în același timp un om care mereu sărea în ajutor atunci când era nevoie de el.

Urmareste-ne pe Google News

 

Poveștile copilăriei prind viață la Iulius Mall Suceava prin spectacolele de teatru dedicate celor mici. În fiecare zi de sâmbătă, copiii și părinții sunt invitați să se bucure împreună de momente speciale. Personaje simpatice, aventuri haioase și momente magice transformă fiecare activitate într-o amintire de neuitat.

În acest weekend, curajul și istețimea sunt aduse în prim-plan. Sâmbătă, 24 ianuarie, de la ora 12.00, în zona magazinului Reserved, cei mici se vor bucura de spectacolul „Motanul Încălțat”, o adaptare după celebra poveste a lui Charles Perrault. Participarea este gratuită pentru toți curioșii, indiferent de vârstă.

Spectacolele de teatru continuă sâmbătă, 31 ianuarie, de la ora 12.00, cu „Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici”, adaptare după Frații Grimm. Copiii vor face cunoștință cu Albă-ca-Zăpada și piticii săi drăgălași, cu vrăjitoarea cea răutăcioasă și cu aventurile lor pline de mister, râsete și magie. Prietenii de la Centrul Cultural Bucovina asigură prezența personajelor emblematice pe scenă.

La Iulius Mall Suceava, fiecare membru al familiei găsește un motiv de bucurie. În această perioadă a reducerilor, iubitorii de shopping pot profita de ofertele atractive ale brandurilor.  Cei mici se vor bucura de activități și momente speciale, pline de bucurie şi la KidsLand, Trenolino și la Lumea Unicornilor.

Vino și tu să te bucuri de momente de neuitat alături de întreaga familie!

Se fac angajări la un spital din municipiul Botoșani. Două posturi au fost scoase la concurs. Este vorba de Spitalul de Recuperare, care caută asistent medical generalist principal și asistent medical generalist debutant.

Primul post este pentru Secția Pneumologie II și este pe perioadă determinată, până pe 09.10.2027.  Condițiile specifice necesare pentru ocuparea postului sunt:  deține diplomă de asistent medical eliberată de o instituție de învăţământ acreditată; deține certificat de membru, aviz de liberă practică/adeverință de la Ordinul Asistenților Medicali și Moașelor din România, filiala Botoșani, vizate pe anul în curs; deține asigurare de răspundere civilă pentru greșeli în activitatea profesionala, valabilă pentru anul calendaristic în curs; deține certificat de grad principal eliberat de OAMGMAMR.  Dosarele se depun până pe 5 februarie.

Postul de asistent debutant este pe perioadă nedeterminată, pe Secția Pneumologie I, iar candidatul ideal deține diplomă de asistent medical eliberată de o instituție de învăţământ acreditată; deține certificat de membru, aviz de liberă practică/adeverință de la Ordinul Asistenților Medicali și Moașelor din România, filiala Botoșani, vizate pe anul în curs; deține asigurare de răspundere civilă pentru greșeli în activitatea profesionala, valabilă pentru anul calendaristic în curs. Dosarele pentru înscriere la concurs se depun până pe 12 februarie.

Urmareste-ne pe Google News

Un veteran de război din județul Botoșani, care a decedat la vârsta de 100 de ani, a fost înmormântat, vineri, cu onoruri militare. Este vorba de Mihai Horopciuc din comuna Suharău, care a luat parte la cel de-Al Doilea Război Mondial.

Botoșăneanul, care face dintre ultimii veterani de război din județul Botoșani, a fost înmormântat, vineri, în cimitirul din localitatea Smârdan- comuna Suharău, în prezența unui detașament militar, care a tras mai multe salve de foc pentru omagierea lui Mihai Horopciuc.

Urmareste-ne pe Google News

Polițiștii din Botoșani au reușit să dea de proprietarul celor 15.000 de lei lăsați pe un bancomat din municipiul Botoșani. O femeie este proprietara banilor găsiți la un bancomat ING.

Botoșăneanca a încercat să facă un transfer bancar printr-un automat bancar. Ea a încărcat banii în aparat și la scurt timp după asta a plecat spre casă. Din nefericire pentru ea, transferul a eșuat, iar bancomatul a restituit suma. Pentru că femeia a plecat imediat, banii au rămas în aparat, fiind găsiți de o persoană, care a sesizat Poliția.

Oamenii legii au reușit să dea de femeie după ce au cerut informații de la bancă, iar banca a făcut conexiunea dintre operațiunea eșuată de transfer bancar și suma găsită. De altfel, femeia sesizase și banca cu privire la faptul că a făcut o plată și banii nu au ajuns la destinație.

Urmareste-ne pe Google News

foto: Lumea Justitiei

Un bărbat din județul Botoșani a fost trimis forțat în „vacanță” în spatele gratiilor de judecători. La data de 22 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de către Judecătoria Sectorului 2 București, pe numele unei bărbat, de 50 de ani, din localitatea Hănești.

Botoșăneanul a fost condamnat la 2 ani și 3 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de   refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

Acesta a fost identificat în municipiul Botoșani, fiind escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.

Urmareste-ne pe Google News