
Atacantul FC Botosani, Vespazian Colban, ar putea juca din retur la Petrolul Ploiesti. Evolutiile de exceptie din sezonul precedent, cind cu 11 reusite a devenit golgeterul echipei, dar si cea din partida disputata la Mogosoaia impotriva "lupilor ", i-au determinat pe oficialii gazari sa-l monitorizeze pe atacant. Profitind de partida pe care gruparea fanion a judetului a disputat-o la sfrisitul saptaminii trecute la cinci kilometri de Ploiesti, acestia i-au cerut atacantului numarul de telefon pentru a demara discutiile privind trecerea in tabara prahoveana. "A fost doar o simpla discutie si as prefera sa nu ne grabim", a spus Colban.
Jucatorul a recunoscut ca isi doreste sa evolueze la Petrolul, formatie cu sanse mari de a reveni pe prima scena a fotbalului romanesc, insa a spus ca va pleca de la FC Botosani doar daca i se va oferi un contract foarte avantajos.
FC Botosani dispusa sa-l cedeze
Oficialii gruparii botosanene declara ca nu s-ar impotrivi unui eventual transfer al lui Colban la Petrolul, deoarece acesta si-a facut datoria pentru gruparea fanion a judetului. "Colban nu mai este la prima tinerete si de aceea cred ca, daca ar fi sa plece la Petrolul, ar mai avea un cuvint de spus in fotbal si chiar in Liga I. Ma gindesc mai mult la el decit la club", declara Valeriu Iftime, presedintele Consiliului de Administratie (CA) al FC Botosani. Cornel Sfaiter, vicepresedintele CA, spune ca nu a fost contactat de oficialii petrolului, dar ca este dispus sa se aseze la masa tratativelor pentru transferul lui Colban. "Sintem dispusi sa-l cedam, insa in nici un caz nu o vom face gratis", a spus Sfaiter.
Atacantul lui Mihai Ciobanu nu a ascuns faptul ca spera ca in jocul cu CF Braila sa puncteze pentru prima data in acest tur de campionat. Colban recunoaste ca in aceasta prima parte a sezonului nu a traversat cea mai buna forma insa sustine ca principalul impediment a fost reprezentat de accidentari. "Piciul " declara ca nu stie cum FC Botosanipoate depasi criza actuala. "Bine ca terminam ca semanam cu niste morti care nu au fost inca ingropati", a conchis Colban
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia