
Municipalitatea va scoate la licitaţie locurile de parcare rămase neconcesionate. Potrivit viceprimarului Cătălin Alexa, din cele peste 8000 de locuri de parcare, în jur de 3000 nu au fost concesionate şi urmează să fie scoase la licitaţie.
Proprietarii de maşini care au concesionat locuri de parcare de la Primăria municipiului Botoşani au avut termen să achite spaţiile respective până pe 31 martie. Amplasamentele pentru care nu s-a efectuat plata au fost considerate libere şi vor intra în procedură de rezervare prin licitaţie publică.
"Pentru locurile de parcare pentru care nu s-a plătit prelungirea se face o invetariere şi urmează ca etapizat să le scoatem la licitaţie. Licitaţia va porni de la 147 lei. Sunt zone în care parcările sunt mai mari decât numărul de maşini şi acolo au rămas libere", a spus Alexa.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia