
Liderul PSD din Botoşani, senatorul Gheorghe Marcu, i-a adresat, luni, o interpelare ministrului Economiei, Lucian Bode, cu privire la situaţia societăţii Hidroelectrica
Iată conţinutul interpelării:
Domnule Ministru,
Contractele încheiate de Hidroelectrica sunt încă valabile şi efectele acestora sunt puternic resimţite de economia ţării. Renegocierea acestora, cerută de Fondul Monetar Internaţional, până la data de 15 februarie a.c., a fost amânată, conform declaraţiilor dumneavoastră, până la sfârşitul lunii martie.
Având în vedere faptul că luna trecută am aflat, tot din surse oficiale, că aceste contracte preferenţiale nu pot fi reziliate şi că precedenta rundă de negocieri a eşuat, fapt pentru care au fost trimise la Ministerul Justiţiei pentru a fi analizate, vă rog să-mi răspundeţi la următoarele întrebări:
- Care este recomandarea Ministerului Justiţiei pentru rezolvarea impasului în renegocierea contractelor Hidroelectrica?
- A stat această recomandare la baza reluării discuţiilor cu firmele beneficiare, despre care aţi declarat săptămâna trecută?
- Ce garanţii aveţi că data preconizată pentru finalizarea discuţiilor va fi respectată şi nu vom avea parte de o nouă amânare?
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia