Viceprimarul Ghiorghiţă vrea să amenajeze locuri pentru grătare în parcuri

19 martie 2012
viceprimarul Florin Ghiorghita1

viceprimarul Florin Ghiorghita

Municipalitatea va amenaja locuri pentru picnicuri. Asta după ce Legea picnicului a intrat în vigoare şi în urma evenimentului petrecut duminică, în zona Cornişa, când trei tineri care se aflau la grătar au incendiat vegetaţia din zonă, doi dintre aceştia ajungând la spital.

Viceprimarul Florin Ghiorghiţă a declarat că Primăria trebuie să-şi asume responsabilitatea amenajării unor locuri speciale pentru picnic, iar acestea ar urma să fie amenajate în zona Cornişa, În zona pacea, dar şi în zona pădurii Rediu.

De asemenea, Ghiorghiţă consideră că şi în parcurile din municipiu ar trebui să fie amenajate locuri speciale pentru grătare.

"Vom amenaja spaţii pentru picnic, dar amenzi tot nu o să dăm, doar în cazuri ca cel care s-a petrecut duminică, când din neglijenţă a ars vegetaţia", a precizat Ghiorghiţă.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia