
Botoşănenii au ieşit în stradă şi luni seară, în ciuda ninsorilor abundente. Circa 20 de persoane, în majoritate pensionari, au cerut, din nou, deimisia preşedintelui Traian Băsescu şi alegeri anticipate.
Protestatarii sunt nemulţumiţi că întâlnirile de acum două săptămâni pe care le-au avut cu primarul Cătălin Flutur nu s-au concretizat.
"Primarul ne-a promis că la problemele de pe plan local, care ţin de el, ne va da răspunsul şi le va rezolva. Din păcate, a mai trecut o săptămână de când am avut această discuţie şi nu ne-a dat niciun semnal, niciun răspuns la niciuna din cele şapte sau opt probleme pe care le-am ridicat pe plan local", a spus liderul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, Mircea Comăneci.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia