Daniel Botezatu: Măsura închiderii şcolilor nu ar fi trebuit să fie aplicată în Botoşani şi Dorohoi

7 februarie 2012
Daniel Botezatu, inspector general adjunct al ISJ

Daniel Botezatu, inspector general adjunct al ISJ

Inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar Botoşani, Daniel Botezatu, consideră greşit ordinul ministrului Educaţiei privind suspendarea, marţi şi miercuri, a tuturor cursurilor în judeţul Botoşani. El consideră că această măsură nu se impunea pentru municipiile Botoşani şi Dorohoi.

"Este o măsură care, din punctul meu de vedere, nu ar fi trebuit aplicată în municipiile Botoşani şi Dorohoi. Eu am luat legătura cu toţi directorii de şcoli şi aceştia mi-au spus că programul şcolar se poate desfăşura în condiţii foarte bune, au căldură, iar drumurile spre şcoală sunt practicabile", a spus Botezatu.

Şeful IŞJ consideră că măsura este una colectivă şi este adoptată pentru toate cele 11 judeţe afectate de ninsori.

Autorităţile şcolar din Botoşani nu au fost consultate cu privire la suspendarea cursurilor.

Toate şcolile din judeţul Botoşani, închise până joi

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia