
Matrapazlicurile cu terenuri din comuna Curtesti au ajuns in atentia procurorilor anticoruptie, dupa ce dosarul instrumentat de politistii botosaneni a fost inaintat spre solutionare Directiei Nationale Anticoruptie (DNA). Declinarea de competenta s-a facut dupa ce procurorii Parchetului de pe linga Tribunalul Botosani au ajuns la concluzia ca faptele cercetate imbraca forma unor infractiuni sanctionate de legea pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie. "Conform documentelor aflate la dosar, ar fi vorba de fapte savirsite de functionari publici care au utilizat informatiile de care dispuneau si au schimbat amplasamentul unor terenuri. Avind in vedere ca e vorba si de posibila implicare a unor angajati ai Ministerului Administratiei si Internelor, dosarul a fost inaintat la DNA", a precizat ieri Cristian Popovici, prim-procuror al Parchetului de pe linga Tribunalul Botosani. Potrivit procedurilor, procurorii anticoruptie urmeaza sa stabileasca acum gradul de implicare a fiecarei persoane, dupa care se va stabili impotriva cui va incepe urmarirea penala si sub ce aspect. Ancheta in cazul schimburilor de teren din Curtesti a fost declansata anul trecut, in urma unor sesizari oficiale. Potrivit datelor aflate la dosar, Doru Soceanu, de 45 de ani, secretarul Primariei Curtesti, si Ioan Acostandei, de 48 de ani, inginer agronom, au schimbat amplasamentul terenurilor de pe titlurile de proprietate a patru cetateni cu altele aflate in administrarea Consiliului Local. In urma acestei "afaceri ", suprafetele din zone cu potential imobiliar au fost cumparate de ei cu 8-10 milioane de lei vechi si au fost vindute cu sume cuprinse intre 35.000 de euro si 3,3 miliarde de lei vechi. Anchetatorii spun ca cei doi functionari ai Primariei Curtesti ar fi fost ajutati sau chiar sprijiniti de primarul comunei, Teodor Simion, de viceprimarul Dumitru Vitel si consilierul local Constantin Olaru. Ca totul sa iasa bine, "lantul" a fost completat si de doi functionari de la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara (n.r. - care se afla acum in structura Ministerului Administratiei si Internelor), respectiv Cornelia Pocreata, directorul institutiei, si directorul executiv adjunct Vasile Sandu. Cercetarile efectuate de procurorii botosaneni au mai scos la iveala ca, in octombrie 2004, primarul si viceprimarul de Curtesti au instrainat prin contract de schimb, o suprafata de 0,4 hectare de teren aflata in proprietatea publica a comunei. Terenul i-ar fi fost repartizat lui Soceanu, care, de altfel, a inceput constructia unei case. Anchetatorii botosaneni spun ca poate fi declansata urmarirea penala, insa numai cu delegarea si sub supravegherea magistratilor anticoruptie
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia