Maria Ţiprigan, liderul SIP: Este inutilă clasa pregătitoare şi nu face altceva decât să bulverseze părinţii şi cadrele didactice

30 ianuarie 2012
Maria Tiprigan, liderul SIP Botosani

Maria Tiprigan, liderul SIP Botosani

Sindicatele din învăţământ dezaprobă măsura Ministerului Educaţiei privind introducerea clasei pregătitoare în şcoli din anul şcolar viitor. Maria Ţiprigan, liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar, susţine că această măsură, luată fără consultarea sindicatelor din învăţământ, este una inutilă.

Liderul SIP susţine că sunt învăţători, dar şi părinţi care s-au plâns sindicatului de introducerea acestei clase pregătitoare la şcoală. Părinţii sunt nemulţumiţi că, copiii lor nu îşi vor putea desfăşura activitatea într-un cadru propice vârstei şi că nu vor avea cu cine să-i lase după terminarea orelor.

Potrivit Mariei Ţiprigan, programa care viza pregătirea copilului pentru şcoală era parcursă şi până acum în grădiniţe, iar copii erau pregătiţi pentru a intra în şcoală, drept pentru care, mai spune liderul SIP, introducerea clasei pregătitoare la şcoală este inutilă.

"Această reformă a fost făcută fără cap de Ministerul Educaţiei, desconsiderând propunerile venite din partea sindicatelor din România. Numai noi, la Botoşani, am trimis peste 30 de propuneri privind Legea educaţiei naţionale. Au venit părinţi la noi la sindicat şi au spus că nu-şi vor da copiii la grupa pregătitoare, în asemenea balamuc. Nu există nicio organizare. Şi învăţătorii sunt timoraţi şi îşi pun semne de întrebare, din moment ce au clasele lor de pregătit, din moment ce nu sunt condiţii pentru desfăşurarea activităţii cu grupele pregătitoare. Clasa pregătitoare trebuie să funcţioneze în clasă distinctă, cu cadru distinct. În foarte multe şcoli, aceşti copii vor fi dirijaţi în clasele cu învăţători, cu clase simultate. Nu vor fi toate clasele pregătitoare de sine stătătoare", a precizat Maria Ţiprigan.

Liderul SIP susţine că introducerea acestei măsură nu face altceva decât să bulverseze părinţii şi cadrele didactice.

"Va fi un talmeş-balmeş, o dezordine totală, iar copiii nu vor avea nimic de câştigat. Majoritate părinţilor nu-şi vor trimite copiii la clasa pregătitoare", a mai spus liderul SIP.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia