
Românii plătesc în costul carburanţilor o taxă cel puţin ciudată. Este vorba de taxa de solidaritate de un cent/litru pentru acoperirea prejudiciului creat în urma falimentului fostei bănci de comerţ exterior, Bancorex, care a fost prelută, între timp de Banca Comercială Română.
Pe lângă taxa de solidaritate, de 10 euro/tonă, statul român încasează 467 de euro/tona de carburanţi sub formă de acciză, dar şi o taxă de drum de 125 euro/tonă (şi în acest caz intervine dubla impunere, ţinând cont că şoferii sunt obligaţi să cumpere rovignetă tot ca taxă de utilizare a drumurilor). Astfel, la o tonă de benzină, statul percepe 835,28 euro, iar producătorul încasează 370 de euro.
Directorul fabricii de confecţii Rapsodia Conf, Mihai Tincu, a prezentat, vineri, la dezbaterea cu tema „Rolul patronatelor în dezvoltarea economică durabilă a judeţului Botoşani”, componenţa preţului carburanţilor, menifestându-şi nemulţumirea faţă de includerea în rândul taxelor percepute de autorităţi a taxei de solidaritate.
„Eu nu mă simt solidar cu cei care au furat de la Bancorex”, a afirmat Tincu.
Potrivit acestuia, de la cele circa 50.000 de maşini din judeţul Botoşani, care consumă în medie circa zece litri/zi, se încasează circa 2 milioane de euro/an, bani cu care s-ar fi putut construi drumurile Botoşani- Suceava şi Botoşani- Târgu Frumos.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia