Slujba religioasa pentru fotbalisti in vestiarele de la FC Botosani

1 octombrie 2006

Jucătorii formaţiei de fotbal FC Botoşani au participat, joi, la o slujbă religioasă oficiată chiar in vestiarul clubului. După două infringeri consecutive şi şapte accidentări, conducerea clubului, in special vicepresedintele Consiliului de Administratie, Cornel Şfaţer, a decis să apeleze la un preot pentru a-i binecuvinta pe jucători.

"Noi suntem datori să muncim, să dăm ceea ce e mai bun din noi. Suntem intr-un oraş nu foarte bogat şi avem destule necazuri. Voi sunteţi printre cei care puteţi aduce puţină bucurie in inimile oamenilor", a spus- in cuvintul său de inţelepciune de la sfirşitul slujbei- preotul Cristian Ştefan.

Jucătorii au primit cite o iconiţă cu Cuvioasa Parascheva, oferită de preot. Totodată, ghetele fotbaliştilor au fost sfinţite cu agheasmă.

"Noi trăim cea mai mare parte a timpului la stadion şi, de aceea, am vrut ca sjulba să aibă loc in vestiare. Am considerat că e bine ca, din cind in cind, să vină preotul să ne ajute. E o curăţenie pe care trebuie să o facem in interiorul nostru", a declarat antrenorul de la FC Botoşani, Mihai Ciobanu. La slujbă au asistat şi cei doi jucători de culoare ai echipei, aduşi din Burkina Faso, Ibrahim Kano şi Hamadou Derra.

Fotbaliştii de la FC Botoşani au mai fost duşi la biserică inaintea returului campionatului trecut, iar acest lucru le-a purtat noroc. Ei au obţinut, atunci, şapte victorii consecutive.

FC Botoşani intilneşte, simbătă, in etapa a VI-a a Ligii a doua, pe Delta Tulcea, intr-o partidă care se va disputa pe Stadionul Central din Botoşani. După cinci etape, formaţia botoşăneană ocupă locul trei, cu nouă puncte, fiind devansată in seria I de Forex Braşov şi Cetate Suceava

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia