Apartamentele statului, asigurate de Primărie. Vezi numele companiei care a încheiat poliţele

8 ianuarie 2012

Botosaniul, priveliste de sus Veste bună pentru chiriaşii din apartamentele sau casele aparţinând municipalităţii. Primăria Botoşani a încheiat cu o companie privată un contract de asigurare a locuinţelor din fondul locativ de stat. Acesta prevede încheierea de poliţe de asigurare pentru aproape jumătate dintre locuinţele sociale sau pentru tineri, construite prin ANL. Este vorba de 700 de locuinţe din totalul celor 1.400 deţinute de municipalitate şi aflate în administrarea societăţii comerciale Locativa.

Compania cu care au fost contractate poliţele de asigurare este Astra Asigurări. Suma achitată pentru cele circa 700 de apartamente a fost de 64.000 de lei.

Locuinţele sunt asigurate pentru calamităţi, precum cutremure, inundaţii, dar şi pentru riscuri precum incendii. Valoarea poliţei medii per locuinţă este de 20 de euro.

"În primul rând, cele mai expuse sunt casele, care au coşuri de fum. În rest, la Botoşani inundaţii nu sunt, iar cutremure sperăm să nu fie", susţine directorul Locativa, Florinel Gornea.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia