
Botosanenii vor marca timp de trei zile 125 de ani de la nasterea celui mai mare compozitor si muzician roman George Enescu. Manifestarile prilejuite de acest eveniment vor fi organizate la Dorohoi, Tescani si Liveni si vor debuta pe 18 august, cu un recital al elevilor de la Liceul de arta "Stefan Luchian", precum si ai unor invitati din Bucuresti, Bacau si Iasi. Pe 19 august este programat un pelerinaj la Muzeul "George Enescu" din Tescani, judetul Bacau, urmind ca la Complexul de agrement "Parc" din aceeasi localitate sa fie sustinut un recital al instrumentistilor de la Filarmonica de Stat din Botosani. Manifestarile prilejuite de 125 de ani de la nasterea lui Enescu se vor muta, pe 20 august, la Liveni, la Casa memoriala a muzicianului. Intre orele 13,00 si 19,00 va avea loc o serbare cimpeneasca intitulata "Impresii din copilarie", unde isi vor da concursul mai multe formatii de dansuri, ansambluri si Orchestra de muzica populara "Rapsozii Botosanilor". In cadrul aceleasi manifestari va fi organizata si editia a doua a Festivalului "Jurjac", unde s-au inscris 20 de elevi de la Liceul de arta "Stefan Luchian". Acestia vor sustine recitaluri la pian, vioara, flaut si trompeta.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia