
Uniunea Social Liberală continuă schimbarea unor viceprimari ai PDL. Este vorba de viceprimarul comunei Havârna, care a fost înlocuit cu un membru PSD. Preşedintele organizaţiei judeţene a PNL, Florin Ţurcanu, a declarat că, dacă se va impune, vor mai fi schimbaţi şi alţi viceprimari ai PDL, ca urmare ca protocolului încheiat între PNL şi PSD privind schimbarea viceprimarilor democrat-liberali.
"La Havârna, susţinem poziţia PSD în cadrul Consiliului Local Havârna. Ceea ce s-a întâmplat şi acesta a fost votul în cadrul Biroului Politic. La nivel local s-a impus o analiză a organizaţiei ca să schimbăm viceprimarul comunei Copălău şi îl vom schimba în luna noiembrie.", a precizat Ţurcanu.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia