Consilierii judeţeni, puşi să plătească pierderile din spitale

18 octombrie 2011

sedinta Consiliul JudeteanSindicatul Sanitas vrea să se îndrepte împotriva tuturor consilierilor judeţeni care au votat împotriva comasării spitalelor. Liderul Sanitas Botoşani, Octavian Dumitru, consideră că pierderile financiare ale spitalelor trebuie imputate celor vinovaţi, astfel încât, în cursul acestei săptămâni, va depune plângeri penale împotriva tuturor consilierilor judeţeni care s-au opus unirii spitalelor.

Sindicaliştii acuză aleşii locali că, prin votul lor, în urma căruia spitalele au pierdut în acest an nu mai puţin de şase milioane de lei, a fost afectat actul medical.

Le vom face plângeri penale pentru prejudiciile pe care ni le aduc. Atât ca salariaţi, cât şi ca pacienţi ai acestor spitale. Toţi avem de suferit, iar acei oameni, prin votul lor, au creat acest risc”, a spus Octavian Dumitru.

El susţine că acţiunile sindicatului sunt susţinute şi de Colegiul Medicilor, şi de asociaţiile bolnavilor.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia