Actorii de la Teatrul „Matei Vișniec” din Suceava joacă la Botoșani, cu prilejul Zilelor Eminescu

7 ianuarie 2026

Memorialul Ipotești invită publicul, în data de 14 ianuarie 2026, ora 18:00, la spectacolul „Cabaretul cuvintelor”, susținut de actorii Teatrului „Matei Vișniec” pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani. Piesa este scrisă și regizată de Matei Vișniec.

Am conceput acest spectacol ca un omagiu adus cuvintelor întrucît ele ne conferă statut uman. Dar ştim noi să le preţuim cu adevărat? Ne îngrijim noi destul de limba noastră - principala noastră dimensiune identitară? Iată doar cîteva întrebări cu care am pornit la drum scriind o întreagă carte despre cuvinte. Mi-am imaginat că fiecare cuvînt poate fi un personaj şi poate povesti lucruri importante despre sine: cum a apărut, ce semnificaţii multiple poate îmbrăca, în ce relaţii distante sau cordiale se află cu alte cuvinte, sau cum este maltratat de unii vorbitori. Cei zece actori ai teatrului sucevean încarnează, în acest spectacol, zeci de personaje-cuvinte.

Mi-am dorit un spectacol cu emoţii vizuale şi auditive, cu poezie şi umor, cu reflecţii care să se nască din prezentarea unor fabule morale şi chiar filosofice. Limba română este un tezaur identitar, dar dacă ar putea vorbi s-ar plînge de neglijenţele noastre faţă de ea. Uneori o rostim cu aproximaţie, o rănim şi o sărăcim, nu suntem atenţi la frumuseţea ei şi nici nu ne dăm seama că o cunoaştem superficial. Cabaretul cuvintelor nu este un spectacol acuzator, dar nici nu este tandru cu cei care dau exemple proaste de utilizare a limbii, cu cei care o urîţesc la radio sau la televiziune. Veniţi deci la Cabaretul cuvintelor pentru a petrece împreună un moment savuros de complicitate a tuturor artelor”, spune Vișniec despre spectacol.

Evenimentul face parte din ediția ianuarie 2026 a „Zilelor Eminescu – Ziua Culturii române”. Invitațiile pot fi ridicate de la agenția Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani, începând cu data de 8 ianuarie 2026.

Urmareste-ne pe Google News

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia