FOTO Accident cu două mașini, într-o localitate din Botoșani. O femeie a fost rănită

22 decembrie 2025

O femeie a ajuns la spital în urma unui accident rutier care s-a produs, luni, în localitatea Sulița. În eveniment au fost implicate două autoturisme.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, precum și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

Aceștia au constatat faptul că nu erau persoane încarcerate. O femeie, în vârstă de 36 de ani, a fost rănită, fiind preluată de echipajul SAJ și transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Polițiștii urmează să stabilească cum s-a produs accidentul.

Urmareste-ne pe Google News

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia