Perfecta țață prefectă. Sau invers. Whatever

10 noiembrie 2025

De o lună de zile, județul Botoșani are un nou prefect. Prima femeie prefect: Raluca Curelariu. O experiență inedită, de tipul afișelor electorale de la Bacău, de acum vreo 17 ani, când o doamnă îndemna electoratul „să încerce și cu o femeie”. O fi rău, o fi bine — asta rămâne de văzut. La CJ a fost bine, chiar „mai bine decât cu bărbații”, dar la Prefectură semnele nu sunt tocmai bune.

Mandatul de consilier local de patru ani nu prea o ajută pe Raluca Curelariu, pentru că Prefectura „e altă mâncare de pește”. Nu o ajută nici conjunctura, pentru că vine la conducere după Dan Nechifor, care, alături de Dan Șlincu, au fost cam singurii prefecți care au știut — și au demonstrat că știu — cu ce se mănâncă Prefectura.
Discurs userist sau aurist — whatever — prinde bine la public: la extreme, la ăla care nu știe carte și crede că tot ceea ce e pe TikTok se mănâncă, dar și la cel care știe multă carte și crede că le știe pe toate, fără să aibă habar cum merg lucrurile.

Debutul a fost ravisant. A participat la Bursa Locurilor de Muncă pentru absolvenți și a mai și luat cuvântul, transmițând tinerilor că „e firesc să cauți direcția potrivită — important e să rămâi serios și perseverent”.
Ea și-a găsit-o pe a ei în partid, fiind angajata USR-ului și promovată prefect — bineînțeles, nu pe criterii politice, ci strict pe meritocrație. Pentru că despre ce altceva putea fi vorba, când botoșănenii, după un mandat plin de consilier local, i-au dat un 4, adică 4% la locale și nici măcar vreun consilier. Mai mult, la parlamentare, au pierdut și singurul deputat pe care îl avea USR la Botoșani, în favoarea cui? ... a unui șofer de TIR de la Alba de la POT-ul Anamariei Gavrilă.

E performanță mare la USR Botoșani, performanță care, pe deplin, trebuie răsplătită de partid. Nu?
Din funcția de p(e)r(e)fect, Raluca Curelariu ține să-și demonstreze limitele neștiinței sale. Și nu e puțin lucru, că-s mari al naibii!
Ultima ședință de Colegiu Prefectural a fost ceva ce rar poate fi văzut. Pozând în oficialul dedicat, care-și face temele, Raluca Curelariu a ținut să arate că, deși nu știe câte urechi are, îi poate trage la răspundere pe toți directorii.
Nu e grav că nu știi că fermierii pun în pământ semințe omologate de la marii producători, pentru a avea producții; e grav că, prin atitudinea pe care a arătat-o, a demonstrat apucături comunistoide, securiste, de genul „toată lumea trebuie să raporteze ce face și când face”.
E halucinant că această atitudine vine de la un tânăr care, cel puțin formal, se declară împotriva comunismului.

Nu e atât de grav că nu știe cu ce se ocupă X sau Y autoritate publică, ci e mai grav că partidul din care face parte susține concedierea otova a bugetarilor, în condițiile în care, zi de zi, constatăm că instituțiile statului nu funcționează bine tocmai din cauza numărului mic de angajați. Iar cazul de la ITM Botoșani este elocvent: cu actualul număr de inspectori de muncă, pentru a-i verifica măcar o dată pe toți angajatorii din județ, ar fi nevoie de 16 ani (!!!).

Mai grav e că, deși nu știe nimic despre administrație, nu știe cum funcționează statul, Raluca Curelariu insistă să-i țină în ședințe pe șefii de instituții câte trei-patru ore, de parcă aceștia n-ar avea altceva mai bun de făcut — să-i bălăcărească, să-i umilească, spre deliciul presei și al botoșănenilor care consideră că statul, așa cum e el, e cel mai mare rău, „răul absolut”. Deși, paradoxal, acum sub acest stat democratic, trăim cele mai bune vremuri din istorie.

P.S.: Aaa, și à propos, domnișoară prefect, o femeie are voie să intre în altarul unei biserici doar în două situații: atunci când acesta este sfințit și în cazul călugărițelor din mănăstirile de maici.
Sincer, la incendiul de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi nu prea aveați ce căuta în altar — nu sunteți nici pompier, nici călugăriță!
Știm, sunteți de la USR și nu dați doi bani pe credințele noastre strămoșești, dar gândiți-vă că, la recensământul din 2022, 86% dintre botoșăneni s-au declarat creștini ortodocși, iar majoritatea sunt practicanți — nu o fac ca dumneavoastră doar pentru imagine!

Urmareste-ne pe Google News

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia