
Candidatul USL la Primăria Botoşani, medicul Gabriel Oprişanu, atacat dur de deputatul Cătălin Buhăianu. Acesta a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu este o dramă naţională dacă se comasează spitalele, aşa cum nu este o dramă dacă Gabriel Oprişanu îşi pierde funcţia de manager a Spitalului de Psihiatrie.
Deputatul PDL susţine că USL în mod deliberat face un joc duplicitar încercând să facă campanie, în continuare, pentru a pune mâna pe managemenul Spitalului Judeţean. Buhăianu spune că legea invocată de USL privind înfiinţarea şi desfiinţarea spitalelor locale prin emiterea unei hotărâri din partea Instituţiei Prefectului face referire doar la spitalele locale, precum cel de Recuperare sau TBC şi nu la cel judeţean.
"Nu uitaţi un singur lucru: când manager era Doru Muntianu şi director la DSP era Gabi Oprişanu s-au făcut câteva investiţii foarte mari în Botoşani: intrarea în Spitalul Judeţean şi vila din spatele Spitalului Judeţean. Intrarea se făcea şi o fac şi acum pacienţii prin spital, dar ieşirea o face doar domnul Oprişanu. O vilă care a apărut peste noapte, într-un an de zile construită. Am fost la el în casă, am văzut ce are . V-aş dori şi dumneavostră să mergeţi şi să vedeţi cum o duce un bugetar din municipiul Botoşani şi abia atunci vom putea discuta dacă a fi un manager la o instituţie publică a statului reprezintă o soluţie pentru pacienţii din Botoşani sau doar pentru orgoliul unora dintre noi. Domnul Oprişanu trebuie să probeze cu cifra de afaceri a domniei sale din 2006-2007-2008, dacă firma a produs atâţia bani cât într-un an de zile să poată să-şi ridice asemenea vilă", a precizat Buhăianu.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia