Containere speciale pentru colectarea deșeurilor textile în municipiul Botoșani. Unde vor fi amplasate acestea!

3 septembrie 2025

Primăria Botoșani a achiziționat zece containere pentru colectarea materialelor textile, care vor fi puse la dispoziția cetățenilor începând de joi. Acestea vor fi amplasate cu sprijinul operatorului de salubrizare Urban Serv, în următoarele locații:

  • Calea Națională, vis a vis de Direcția de Impozite și Taxe Locale (DITL)
  • Pietonalul Bancar
  • Pietonalul Unirii, lângă Biserica „Sfânta Parascheva”
  • Bulevardul Mihai Eminescu, vis – a – vis de Liceul de Artă „Ștefan Luchian”
  • Intersecția Bulevard Mihai Eminescu – strada Octav Onicescu, lângă Biserica Roset
  • Intersecția Bulevard George Enescu – strada Primăverii
  • Intersecția strada Primăverii – strada Octav Onicescu
  • Sediul Urban Serv
  • Strada Bucovina, lângă Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”
  • Intersecția Calea Națională, intersectie cu str. Manolesti.

Containerele vor fi golite periodic de către operatorul Urban Serv, iar produsele textile depozitate vor fi ulterior transportate la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) Stăuceni.

„Noua investiție a municipalității botoșănene respectă prevederile legislative în vigoare privind regimul deșeurilor, reglementate prin ordonanță de urgență a Guvernului care instituie o măsură a reciclării materialelor textile, atât la nivelul autorităților publice locale cât și la nivelul societăților și a persoanelor fizice. Această campanie se alătură măsurilor deja implementate de Primăria Municipiului Botoșani privind modernizarea sistemului de gestionare a deșeurilor”, a transmis Primăria Botoșani.

Urmareste-ne pe Google News 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia