
Meteorologii au emis două atenționări cod galben de ploi pentru județul Botoșani, de duminică, de la ora 13:00, până luni, la ora 10:00. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, până duminică seară, la ora 21:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50...70 km/h) și izolat grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1 –3 cm). În intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor fi de 20...30 l/mp și izolat, îndeosebi în zona de munte, de peste 40...50 l/mp.
De duminică seară, de la ora 21:00, până luni dimineață, la ora 10:00, fenomenele scad în intensitate. Sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50...55 km/h) și izolat grindină de mici dimensiuni (1 – 2 cm). În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 35...40 l/mp.
Evoluţia fenomenelor meteorologice prognozate este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional al ISU Botoșani.
Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite să intervină, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor.
Pentru a preveni situațiile de urgență, ISU Botoşani recomandă cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia