
A fost alertă, joi, într-un apartament de pe strada 1 Decembrie din cartierul ANL din Dorohoi. Un bărbat a sunat la 112 și a cerut ajutor după ce soției sale i s-a făcut rău.
La fața locului au ajuns polițiștii, dar și un echipaj SMURD. Femeia de 38 de ani era conștientă. Aceasta a fost coborâtă din apartament, fiind urcată în ambulanța Smurd.
Botoșăneanca a fost transportată de urgență la Spitalul Municipal Dorohoi la Dorohoi, Centrul de Primiri Urgențe, pentru investigații medicale amănunțite.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia