VIDEO Probleme din cauza ploilor în trei localități din Botoșani. Străzi și curți inundate și copaci doborâți de vânt

29 iulie 2025

Intrarea în vigoare a codurilor roșu și portocaliu de averse torențiale și vijelii a adus probleme în trei localități din județul Botoșani. Până marți dimineață, forțele ISU Botoșani au intervenit în trei localități pentru gestionarea efectelor produse de vremea severă, la curți și anexe inundate și copaci doborâți de vânt.

La Dorohoi, pe strazile Drochia și Oborul Nou, trei curți și o anexă au fost inundate.

La Botoșani, pe străzile Grigore Antipa, Pod de piatră și Mihail Kogălniceanu,  mai multe curți, dar și șoseaua erau inundate.

La Baisa, pompierii au intervenit pentru degajarea unui arbore căzut pe partea carosabilă.

Reamintim faptul că, până la ora 10:00, județul Botoșani se află sub incidența unui Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată.

Sunt prognozate averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii puternice (viteze ale vântului de 70...90 km/h) și grindină de medii și mari dimensiuni (2-3 cm). În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30...40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50 ...60 l/mp.

Urmareste-ne pe Google News

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia