FOTO Accident în județul Botoșani, azi dimineață. Doi tineri au fost răniți

15 iulie 2025

Doi tineri, de 19, respectiv 20 de ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier, care a avut loc, marți dimineață, între localitățile Cristinești și Baranca. În eveniment a fost implicat un singur autoturism.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, dar și una SAJ.

Aceștia au constat faptul că mașina era ieșită în afara părții carosabile, iar conducătorul auto era încarcerat, fiind inconștient. Un alt tânăr a fost găsit lângă autoturism, fiind conștient, cooperant. Pompierii au acționat pentru descarcerarea șoferului.

Acesta avea puls, a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate. La spital a ajuns și celălalt tânăr, cu ambulanța SMURD. Pompierii au acționat și pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.

Cazul a rămas în atenția Poliției, care a demarat o anchetă pentru a stabili cum s-a produs accidentul.

Urmareste-ne pe Google News

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia