FOTO Șefi noi la Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani. Ce priorități au

4 iunie 2025

Începând cu data de 1 iunie 2025, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au fost numiți, în urma promovării concursurilor organizate, noii șefi ai Serviciului Cazier Judiciar, Statistică și Evidență Operativă, respectiv al Serviciului de Ordine Publică.

Comisarul-șef Silveanu Ciprian a fost numit în funcția de șef al Serviciului de Ordine Publică, iar comisarul-șef Dănilă Simona a preluat conducerea Serviciului Cazier Judiciar, Statistică și Evidență Operativă.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, cei doi ofițeri de poliție au o vastă experiență profesională, fiind recunoscuți pentru implicarea și profesionalismul de care au dat dovadă de-a lungul carierei.

„Prioritatea mea este asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică prin coordonarea eficientă a structurilor din subordine și prin colaborarea constantă cu cetățenii. Îmi doresc ca intervențiile poliției să fie prompte, ferme și corect direcționate, iar prezența polițiștilor în teren să fie un real sprijin pentru oameni.”, a precizat comisar-șef Silveanu Ciprian.

„Îmi propun să consolidez eficiența activității de evidență operativă și eliberare a certificatelor de cazier, astfel încât să răspundem prompt și corect tuturor solicitărilor cetățenilor și instituțiilor. Totodată, voi urmări permanent și voi depune eforturi pentru a menține un climat de profesionalism în rândul colegilor.”, a menționat subcomisar de poliție Dănilă Simona.

Urmareste-ne pe Google News

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia