Clipe de panică! Botoșănean salvat în ultima clipă din flăcările care i-au cuprins casa

24 aprilie 2025

Un bărbat, în vârstă de 69 de ani, a fost salvat, în ultima clipă, din casa cuprinsă de flăcări, de șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Lozna. S-a întâmplat seara trecută, în localitatea Lozna. Vecinii au observat flăcările și au anunțat autoritățile.

Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere, o ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulanță, dar și SVSU Lozna. Primii care au ajuns la fața locului au fost pompierii voluntari.

Proprietarul, care are și probleme locomotorii, a fost găsit într-una dintre încăperi. Acesta a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate întrucât a suferit un atac de panică.

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor, pompierii au intervenit mai bine de două ore. Au fost salvate celelalte construcții din gospodărie, dar și casa vecinilor.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.

 

Urmareste-ne pe Google News

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia