Disjuncția acromioclaviculară

Dr. Răzvan Țăranu, medic specialist Ortopedie-Traumatologie, Arcadia

Disjuncția acromioclaviculară se produce în general prin căderea directă pe umăr, cu lezarea ligamentelor acromioclaviculare (AC) +/- coracoclaviculare (CC) și este mai frecventă la bărbații tineri, implicați în activități sportive. Ligamentele acromioclaviculare sunt implicate în menținerea stabilității orizontale, în timp ce ligamentele coracoclaviculare sunt implicate în stabilitatea verticală a articulației.

Pacienții se prezintă cu durere la nivelul regiunii superioare a umărului și, în funcție de gradul de lezare a ligamentelor, aceasta poate fi asociată cu percepția unui „clic” sau cu senzația de separare a membrului superior de trunchi.

Clasificarea disjuncției acromioclaviculare

Cel mai frecvent utilizată clasificare a disjuncției acromioclaviculare este cea propusă de Rockwood în 1998, care însă nu se corelează fidel cu simptomatologia, putând astfel conduce la decizii terapeutice eronate:

• Tipul I – fără instabilitate AC, entorsă a ligamentelor AC și ligamente CC normale;
• Tipul II – instabilitate anteroposterioară, ligamente AC rupte și entorsa ligamentelor CC, elevarea claviculei laterale <25%;
• Tipul III – instabilitate anteroposterioară și superoinferioară, ligamente AC și CC rupte, cu elevarea claviculei laterale între 25-100%; disjuncția este reductibilă pasiv;
• Tipul IV – claviculă deplasată posterior în mușchiul trapez, ligamente AC și CC rupte;
• Tipul V – instabilitate anteroposterioară și superoinferioară, ligamente AC și CC rupte, elevarea claviculei între 100-300%; disjuncția este ireductibilă pasiv;
• Tipul VI – claviculă deplasată inferior, sub coracoidă.

Tratamentul disjuncției acromioclaviculare

În general, tipurile I și II sunt tratate conservator, în timp ce IV, V și VI necesită intervenție chirurgicală. Tratamentul optim în tipul III este încă controversat și, din acest motiv, tabloul clinic este primordial în stabilirea conduitei terapeutice.

Tratamentul disjuncției acromioclaviculare prin reconstrucție cu ligament LARS

Prezentăm cazul unui pacient de 37 de ani, care a suferit o disjuncție acromioclaviculară prin cădere de pe mountain bike. La examenul clinic s-a observat o asimetrie între articulațiile acromioclaviculare (ce a persistat și după manevra de reducere), durere și „clic” la palparea articulației AC drepte, cu reducerea flexiei și abducției la aproximativ 90 grade. Examenul radiologic a demonstrat o disjuncție acromioclaviculară grad III, cu o rezervă totuși asupra gradului real având în vedere ireductibilitatea pasivă a articulației (care a indicat tipul V).

S-au discutat posibilitățile de tratament conservator (fiziokinetoterapie) versus tratamentul operator (reconstrucția cu ligament LARS, tightrope, placă cu cârlig ș.a.). Datorită dorinței implicării în activități sportive, pacientul a optat pentru reconstrucție cu ligament LARS.

Intervenția a fost efectuată cu succes sub anestezie generală, conform tehnicii descrise de Prof. Lennard Funk.

Pacientul a revenit la control la 2, 4 și 10 săptămâni dupa operație, la ultima vizită observându-se mobilitatea completă a umărului operat, simetria articulațiilor acromioclaviculare și absența instabilității.

Concluzii

• Disjuncția acromioclaviculară este o afecțiune rezultată în urma unui traumatism direct asupra umărului.
• Tratamentul se stabilește în funcție de tabloul clinic și radiologic, întotdeauna cu participarea directă a pacientului în ceea ce privește procesul decizional.
• Reconstrucția cu ligament LARS oferă rezultate foarte bune, cu avantajul restabilirii precoce a mobilității.

Pentru programări, pacienții au la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.

www.arcadiamedical.ro