Licitaţie de 60 de milioane de lei organizată de Primăria Botoșani pentru străzile din municipiu

10 aprilie 2025

Primăria municipiul Botoşani anunţă organizarea unei licitaţii pentru încheierea unui acord cadru de lucrări având ca obiect “Reparaţii curente şi întreţinere străzi modernizate, nemodernizate şi marcaje rutiere".

Acordul ar urma să fie valabil pentru o perioadă de patru ani, în fiecare an urmând a fi încheiat cel puţin un acord subsecvent. Valoarea estimată maxima a acordului cadru de lucrări este de 60.000.000,00 lei fără TVA.

"Valoarea estimata a celui mai mare contract subsecvent care urmează să fie atribuit pe durata acordului cadru de lucrări este de 18.251.939,62 lei fără TVA. Frecvența de atribuire a contractelor subsecvente: Autoritatea contractanta estimează atribuirea a unui număr de 3 contracte subsecvente/an. Durata acordului cadru de lucrări: 4 ani de la data semnării acestuia de către ambele părţi", anunţă Primăria Botoşani.

Urmareste-ne pe Google News

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia