PNL impune primarilor din Botoşani să dea bani pentru campania lui Crin Antonescu. Ce sumă minimă trebuie să ducă aleşii locali la partid

6 aprilie 2025

PNL impune primarilor din judeţul Botoşani să dea bani pentru campania lui Crin Antonescu de la alegerile prezidenţiale. Biroul Politic Judeţean (BPJ) al PNL a decis că suma minimă pe care trebuie să o ducă aleşii locali la partid este de 5.000 de lei. Aceeaşi sumă trebuie plătită şi de prim- vicepreşedinţii PNL.

De asemenea, vicepreședinţii PNL, dar şi membrii BPJ trebuie, de asemenea, să susţină campania electorală cu câte 1000 lei fiecare.

Interesant este faptul că PNL îi ameninţă pe primari, care, dacă nu se vor implica în campania electorală, nu vor mai primi finanţări.

"La alocările bugetare viitoare după alegerile Prezidențiale, un rol important il va ocupa scorul electoral obținut", se arată în documentul aprobat de BPJ.

Alegerile prezidenţiale vor avea loc pe 4 mai, primul tur, și 18 mai, al doilea tur.

Urmareste-ne pe Google News

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia