Acțiune cu efective mărite la Dorohoi. Amenzi de 29.000 de lei pentru trei agenți economici care nu au folosit casele de marcat

28 martie 2025

razie bazar TatiPolițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi cu sprijinul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla, Serviciului Rutier  și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au organizat, pe 27 martie, o acțiune pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură antisocială, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea accidentelor rutiere.

În cadrul activităților desfășurate au fost  legitimate peste 150 de persoane și au fost controlate 144 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 151 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 50.000 de lei.

Dintre sancțiuni, trei au fost aplicate pentru nerespectarea de către agenții economici a obligației de folosi casele de marcat electronice, în valoare de 29.000 de lei, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

Urmareste-ne pe Google News.

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia