Gest șocant în postul Paștelui. Un botoșănean a încercat să își ia viața cu un cuțit

15 martie 2025

Un bărbat din Botoșani a recurs la un gest șocant în postul Paștelui. Acesta a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Botoșani după ce a încercat să își ia viața cu un cuțit. Botoșăneanul de 53 de ani, din comuna Răchiți, a consumat alcool, iar la un moment dat a vrut să își ia viața.

A luat un cuțit și s-a tăiat la gât, iar norocul său a fost că rudele, care au văzut gestul său, au sărit în ajutor, i-au luat cuțitul și au sunat la 112.

Potrivit cadrelor medicale, bărbatul a ajuns la UPU cu „o plagă autolitică la nivelul regiunii cervicale”. El a primit îngrijirile medicale din partea medicilor, iar ulterior va fi condus către secția de Psihiatrie pentru un consult de specialitate.

Bărbatul ar mai fi amenințat în trecut că își va lua viața.

 

Urmareste-ne pe Google News

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia