FOTO Indicatoare rutiere furate de pe un drum proaspăt modernizat, la limita județelor Botoșani-Iași

15 februarie 2025

Lucrătorii Secției Drumuri Naționale Iași au sesizat, în cadrul reviziei zilnice, furtul unor indicatoare rutiere de pe DN 28B, în zona Maxut – limita județelor Iași/Botoșani, de pe ambele sensuri de mers.

A fost constatată lipsa a trei stâlpi metalici cu diametrul de 48 mm și a patru indicatoare rutiere, prejudiciul estimat fiind de aprox. 3.700 lei, informează Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași. Furtul a fost reclamat Poliției.

”Precizăm că sectorul menționat este unul în curbă, indicatoarele semnificând „Panouri succesive pentru curbă deosebit de periculoasă”, „Depășirea interzisă” și „Sfârșitul depășirii interzise”. Reamintim că lucrările de modernizare a DN 28B Tg. Frumos - Botoșani au fost recepționate anul trecut, iar lucrarea este în garanție, transmite DRDP Iași.

Urmareste-ne pe Google News

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia