Accident la Botoșani. Un șofer a acroșat un autoturism parcat, apoi a încercat să-și continue deplasarea. Au fost chemați imediat polițiștii

11 decembrie 2024

foto arhiva

Un tânăr din Botoșani a provocat un accident rutier fiind sub influența alcoolului. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au identificat un tânăr, de 31 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce încerca să se sustragă cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier soldat cu avarii.

Acesta ar fi acroșat un autoturism care era parcat, apoi a încercat să-și continue deplasarea, fiind oprit de un martor, care ulterior a sesizat poliția. Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, transmit polițiștii botoșăneni.

Urmareste-ne pe Google News

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia