FOTO Cât de frumos! Botoșaniul, după lăsarea întunericului

17 noiembrie 2024

Imagini superbe cu Botoșaniul după lăsarea întunericului au fost surprinse de fotograful Cezar Aniței. Acesta a fotografiat mai multe zone iluminate din municipiului reședință de județ.

„Lumina este cheia”, este mesajul fotografului.

Despre Botoșani

Municipiul Botoşani este poziţionat în partea de nord-est a ţării, la 476 km distanţa faţă de Bucureşti pe calea ferată şi 429 km pe şosea, fiind străbătut de meridianul de 26° 41’E şi de paralela de 47° 44’N.

Din punct de vedere fizico-geografic, municipiul este situat în zona de contact dintre dealurile înalte de pe stânga văii Siretului, în vest, şi aceea a dealurilor joase ale Câmpiei Moldovei, ce se întinde spre est.

O ghirlandă de sate marchează contactul dintre cele două zone de relief diferit: Cristeşti, Văculeşti, Brăeşti, Leorda, Curteşti, Costeşti, Copălău, Flămânzi.

În apropierea acestei limite geografice, pe un platou de o remarcabilă netezime (uşor înclinat de la 200m în nord la 160m în sud) s-a format oraşul Botoşani. Vatra acestuia s-a extins treptat spre nord, până dincolo de satul Popăuţi, înglobat în oraş, ajungând în prezent până pe dealul Cătămărăşti, iar la sud, până pe valea Teascului. În partea de nord a municipiului se găseşte bazinul râului Sitna (afluent al Jijiei), cu afluentul său Luizoia, iar la sud bazinul pârâului Dresleuca.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia