FOTO Amendă de 70.000 lei pentru o primărie din județul Botoșani. Vezi pentru ce!

15 noiembrie 2024

O primărie din județul Botoșani a fost amendată cu 70.000 lei de comisarii Gărzii de Mediu, în urma unor controale. Potrivit reprezentanților instituției de control, „nerespectarea obligației de a nu elimina, deţine sau păstra deşeurilor în afara spaţiilor autorizate” au fost principalele probleme constatate la Primăria municipiului Dorohoi.

Comisarii au aplicat amenda în urma acțiunilor de inspecție și control pentru verificarea stadiului de realizare a măsurilor prioritare de guvernanță privind gestionarea deșeurilor municipale (conform PNGD) și a stării de salubrizare a localităților.

„S-au stabilit măsuri cu termen pentru remedierea neconformităților constatate și măsuri cu caracter preventiv. Până la data prezentei s-au verificat 72 UAT-uri, Asociația de Dezvoltare Intracomunitară Ecoproces și Consiliul Județean Botoșani”, au precizat reprezentanții Gărzii de Mediu.

Urmareste-ne pe Google News

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia