Meteorologii au prelungit Codul Galben pentru județul Botoșani. Avertisment transmis de pompieri: „Nu treceți prin...”

4 noiembrie 2024

Meteorologii au actualizat prognoza și au prelungit Codul Galben de vânt pentru județul Botoșani, până la ora 12:00. Potrivit acestora, vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50 - 65 km/h. Pentru a preveni situațiile de urgență, pompierii recomandă cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:

✔️ fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;
✔️ nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate;

✔️ parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;
✔️ îndepărtați copacii sau ramurile uscate care, pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;
✔️ nu atingeți firele căzute la pământ.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia