FOTO Biserică și casă parohială dintr-o localitate din Botoșani, sfințite de mitropolitul Moldovei și Bucovinei

3 noiembrie 2024

O biserică și o casă parohială din județul Botoșani au fost sfințite, duminică, de mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teofan. Alături de un sobor de preoți, înaltul ierarh a participat la  sfințirea Bisericii cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil și a casei parohiale din satul Miletin, comuna Prăjeni.

Părintele Constantin Brumar  a reușit să transforme o idee într-o realitate palpabilă, un loc de spiritualitate care va rămâne o moștenire vie pentru generațiile viitoare.

Credincioșii s-au adunat în număr cât mai mare pentru a primi binecuvântare de la ÎPS Teofan, dar și pentru a putea trece prin Sfântul Altar cu familia.

Urmareste-ne pe Google News

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia