FOTO Accident cu trei mașini! Trei persoane au ajuns la spital după impact

12 octombrie 2024

Un accident rutier, cu trei autoturisme implicate, s-a produs pe raza localității Doroteia, oraș Frasin, județul Suceava. În urma evenimentului de sâmbătă au rezultat trei victime, iar două dintre acestea au rămas încarcerate într-una dintre mașini.

La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

Victimele încarcerate au fost extrase în siguranță de către echipajul de descarcerare și predate echipajelor medicale și paramedicale.

După evaluare și acordare a primului ajutor medical, toate cele trei persoane rănite (conștiente și cooperante) au fost transportate la spital, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia