Un bărbat de 63 de ani, din municipiul Botoșani, a mers la locuința soției, deși nu avea voie. A fost reținut

29 septembrie 2024

Un botoșănean s-a apropiat de soția sa, deși nu avea voie și a fost reținut. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul de Ordine Publică au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 63 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție.

”Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 27 septembrie a.c., a pătruns în locuința în care se afla soția sa, față de care acesta avea ordin de protecție, fiindu-i interzis să se apropie de victimă la o distanță mai mică de 200 de metri”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani.

Urmareste-ne pe Google News

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia