Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul va sfinți casa socială dintr-o parohie din județul Botoșani

20 septembrie 2024

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, se va afla, săptămâna viitoare, în mijlocul credincioșilor botoșăneni.

Sâmbătă, 28 septembrie, în Parohia „Sfinţii Voievozi” – Ungureni, Protopopiatul Săveni, judeţul Botoşani, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul va săvârşi Sfânta Liturghie şi va sfinţi casa socială, lumânărarul şi altarul de vară amenajate în cadrul complexului parohial.

La evenimentul religios sunt așteptați să participe cât mai mulți credincioși.

Urmăreşte-ne pe Google News!

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia