Peste 1.000 de oameni prezenţi la slujba de Sfânta Maria Mare de la Mănăstirea Zosin

15 august 2011

manastire zosin - slujba de Sfanta MariaPeste 1.000 de credincioşi din Botoşani şi din alte judeţe au participat, luni, de Adormirea Maicii Domnului, la Sfânta Liturghie de la Mănăstirea Zosin. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înalt Prea Sfinţitul Teofan, şi episcopul vicar al Ariepiscopiei Iaşilor, Pea Sfinţitul Calinic Botoşăneanul.

La slujbă au participat şi prefectul Cristian Roman, precum şi primarii comunelor Băluşeni şi Coşula, Neculai Stratulat şi, respectiv, Mircea Acatrinei.

manastire zosin - slujba de Sfanta MariaÎn ultimii doi ani, la această aşezare monahală au fost finalizate lucrările la o nouă casă monahală, pe noul amplasament al mănăstirii. Casa monahală a fost sfinţită luni, după slujba Sfintei Liturghii. Casa monahală are 25 de chilii pentru monahi, trapeză, bucătărie, bibliotecă, veşmântărie

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia