
Potrivit estimărilor meteorologice, temperaturile se vor menține mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă până la jumătatea lunii septembrie, iar cantitățile de ploi vor fi deficitare în majoritatea regiunilor.
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile vestice și sud-vestice.
Cantitățile de ploi estimate pentru acest interval vor fi deficitare la nivelul întregii țări.
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice.
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii țări, dar mai ales în sudul și sud-vestul teritoriului.
Cantitățile de ploi vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sudice și sud-vestice.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, dar cu posibilitatea unui ușor deficit în sud- vestul, nord-vestul și nord-estul țării, potrivit Antena 3 CNN
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia