
FC Botoșani a realizat primul transfer din ”era Ciobotariu” și a obținut semnătura unui jucător care a mai evoluat la gruparea moldoveană.
Este vorba despre Enriko Papa (31 de ani). Mijlocașul albanez a fost liber de contract din vara anului trecut, după despărțirea de turcii de la Rizespor.
Fotbalistul dorit în trecut și de FCSB s-a pregătit în cursul zilei de sâmbătă cu FC Botoșani, însă un anunț oficial cu privire la mutarea sa nu a fost făcut. Totuși, ziare.com notează că părțile au ajuns la un acord și Papa va juca sub comanda lui Liviu Ciobotariu.
”Nu există un transfer al lui Enriko Papa. Am o convenție cu el să rămână la noi și sper să fie mai câștigat la noi mai mult decât un zbucium de asta de un meci sau de jumătate de sezon.
E căpitanul nostru, e netransferabil. Asta o spune antrenorul, nu eu. La FCSB, nu vor avea răbdare cu el, sunt convins”, spunea Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani, în februarie 2022, cu câteva luni înainte să-l cedeze pe Papa în Turcia.
Primul meci al lui Liviu Ciobotariu în cel de-al doilea mandat la FC Botoșani va fi cel împotriva Farului Constanța, din etapa a 3-a, programat duminică, 28 iulie, de la ora 19:00, noteaza DigiSport
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia