
Din ianuarie 2025 statul va ști ce telefon are fiecare român în parte. Este vorba despre un act normativ publicat deja în Monitorul Oficial.
Până la data de 8 ianuarie 2025, operatorii de telefonie mobilă sunt obligați să transmită informații la ANCOM despre toate telefoanele din rețea.
Având în vedere că majoritatea telefoanelor inteligente folosite în ziua de astăzi au tehnologie de 4G și 5G, măsura este necesară pentru transmiterea unui pachet complet de date, în cazul în care se efectuează un apel la numărul de urgență 112, astfel, localizarea dispozitivului făcându-se e cu o precizie de doar câțiva metri.
Acum, în lipsa acestor date, localizarea unui apel de urgență la 112 se face în baza celulei GSM. Însă acest lucru duce la o arie foarte mare de localizare. Concret, în 58 % dintre situații, aria de localizare este de aproximativ 12 km pătrați. Mai mult decât atât, în 25 % dintre situații, aria este de 50 km pătrați, potrivit Antena 3 CNN
| Urmăreşte-ne pe Google News! |
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia