
Fostul primar Cătălin Flutur (PNL) a reacționat pe Facebook după pierderea rețelelor locale și a anunțat care sunt planurile sale de viitor. Flutur spune că va servi din opoziție, alături de colegii săi din PNL, din Consiliul Local.
Fostul edil a pierdut alegerile pentru funcția de primar al municipiului Botoșani, fiind învins de social democratul Cosmin Andrei.
„Rezultatul alegerilor din acest an ne-a adus o nouă provocare. Chiar dacă nu am reușit să obținem victoria, vreau să vă asigur din tot sufletul că drumul nostru nu se oprește aici. Am învățat că adevărata putere a unei comunități constă în unitate și perseverență. Chiar dacă voi continua să servesc din opoziție, alături de colegii mei din Consiliul Local al PNL Botoșani, voi rămâne același apărător devotat al intereselor voastre. Vom veghea ca proiectele începute să fie duse la bun sfârșit și vom lupta pentru ca Botoșaniul să prospere și să devină un loc mai bun pentru noi toți”, a precizat Flutur.
| Urmăreşte-ne pe Google News! |
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia