Județul Botoșani sub alertă Cod Galben până luni dimineață. Ce anunță meteorologii

23 iunie 2024

Județul Botoșani se va afla sub o atenționare meteorologică tip cod galben de instabilitate atmosferică, de duminică, de la ora 14:00, până luni dimineață, la ora 08:00.

Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, cu rafale de 50...70 km/h, grindină, descărcări electrice și pe arii restrânse vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...30 l/mp și pe arii restrânse de peste 40...50 l/mp.

Deoarece există riscul producerii unor inundații locale, ISU Botoșani recomandă cetățenilor să:

▪ curețe șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;

▪ nu arunce gunoaiele menajere sau resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile / canalele de colectare a apei.

De asemenea, în caz de vânt puternic, trebuie respectate următoarele măsuri:

▪ fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;

▪ nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate;

▪ parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;

▪ îndepărtați copacii sau ramurile uscate, care pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;

▪ nu atingeți firele căzute la pământ.

 

Urmăreşte-ne pe Google News!

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia