
Ministrul investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat data la care va începe încărcarea cardurilor de alimente - tichete sociale - cu o nouă tranşă de 250 lei pentru un număr de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili. Procesul de încarcare a cardurilor se va desfășura în perioada 14-25 iunie 2024.
Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvernul României sunt:
- persoanele – copii şi adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
- familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;
- familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;
- familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;
- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
- persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde, potrivit Antena 3 CNN
| Urmăreşte-ne pe Google News! |
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia