
Mircea Flutur, fiul primarului Cătălin Flutur, a renunţat, vineri seară, la burlăcie. El s-a căsătorit, juridic, cu iubita sa Manuela. Starea civilă a avut loc în sala de şedinţe a Primăriei municipiului Botoşani, fiind, de altfel, primul eveniment de acest gen organizat aici după renovarea Primăriei.
Evenimentul a început în jurul orei 19.00, însă primii care au ajuns la Primărie au fost părinţii lui Mircea, primarul Cătălin Flutur şi soţia sa Mia. Aceştia au venit la Primărie cu o oră mai devreme. Ambii s-au arătat emoţionaţi, însă, cu toate acestea, au refuzat să permită jurnaliştilor să asiste la ceremonialul de căsătorie.
Apoi au început să sosească o parte dintre invitaţi, după care părinţii lui Cătălin Flutur, si naşii de cununie, Cătălin şi Cristina Obuf Buhăianu.
Printre invitaţi s-au aflat directorul regional al Petrom, Petronela Vizitiu, directorul adjunct al Direcţiei de Impozite şi Taxe, Dumitru Neamţu, viceprimarul Florin Ghiorghiţă, şeful Poliţiei Botoşani, Viorel Şerbănoiu, directorul Modern Calor, Ioan Diaconu şi directorul adjunct al Teatrului "Mihai Eminescu", Volin Costin.
După starea civilă, familia Flutur va da o petrecere acasă la Alfaland, iar sâmbătă seară va avea loc nunta din cortul de la Alfaland la care sunt invitate circa 200 de familii şi la care vor cânta Pepe şi Jukebox.
Mircea şi Manuela s-au cunoscut în urmă cu exact doi ani. Cei doi s-a întâlnit pe Copoul ieşean, în faţa Stadionului “Emil Alexandrescu” şi de atunci au rămas împreună. Mircea împlineşte la toamnă 21 de ani, iar viitoarea sa soţie este cu aproape patru ani mai mare. El este încă student la Farmacie, iar ea a absolvit Facultatea de kinetoterapie. Cei doi locuiesc acum în Iaşi si vor rămâne acolo, unde fiul primarului are deja un apartament.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia