Ce a fost în stare să facă un botoșănean în miez de noapte pentru că i s-a făcut dor de sora sa

5 aprilie 2024

Un botoșănean s-a ales cu dosar penal după ce în miez de noapte a urcat la volanul unei mașini deși era în stare de ebrietate și a mers să își viziteze sora. Astfel, în data de 04 aprilie a.c., în jurul orei 02.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Bivolari, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit, pe raza localităţii de frontieră Tabăra, pentru control, un autoturism înmatriculat în România, condus de un botoșănean, în vârstă de 23 de ani.

„La solicitarea prezentării documentelor, colegii noştri au constatat faptul că tânărul emană o puternică halenă alcoolică, fiind solicitat sprijinul unui echipaj al Poliţiei Rutiere Iași în vederea testării cu aparatul etilotest. La testare a reieşit o alcoolemie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cu privire la cele constate, tânărul a declarat că deși a consumat băuturi alcoolice în cursul zilei s-a gândit că ar fi potrivit să își viziteze sora”, precizează reprezentanții Poliției de Frontieră.

Bărbatul a fost condus la Spitalul Clinic de Urgență “Prof. Dr. N. Oblu” Iași, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Google New Urmareste-ne pe Google News

FOTO Accident într-o localitate din Botoșani! Două femei s-au răsturnat cu mașina

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia